Elisa Leonida. Prima femeie inginer din Europa, admisă cu proteste la Academia Regală, luptătoare contra înarmării nucleare

La început de secol XX, pe 9 mai 1914, în România avea loc o nouă premieră: o femeie absolvea Academia Tehnică Regală din Berlin, prima din istoria acestei școli de prestigiu – un fel de Oxford al Germaniei – și devenea prima femeie inginer din România. Elisa Leonida înfruntase prejudecățile vremii și își îndeplinise visul pe care și-l propusese încă din timpul liceului.

Născută pe 10 noiembrie 1887 în familia de intelectuali a lui Anastase Leonida, fost ofițer de carieră, și a Matildei Gill, de origine româno-franceză, Elisa a avut în jurul ei, încă din copilărie exemple de reușite în carieră. Tânăra avea 11 frați, iar dintre cei care au supraviețuit până la vârsta maturității, toți s-au remarcat: Dimitrie Leonida – inginer electroenergetician, fondatorul primei școli de electricieni și mecanici din țară și fondatorul Muzeului Național Tehnic, Gheorghe Leonida – despre care se spune că a realizat capul statuii Cristos Mântuitorul din Rio de Janeiro, Paul Leonida – general, Adela Leonida-Paul – medic oftalmolog și primul specialist român care a utilizat curentul electric în tratamentul cataractei, cea care ar fi operat-o chiar și pe Regina Maria, Natalia Leonida – directoare a Liceului de fete „Regina Maria“ din București. „Încă din liceu și-a format un ideal din a deveni inginer chimist, pe care l-a urmărit cu perseverență până la realizare. Nepoată de inginer, având un frate mai mare inginer energetician, profesor universitar, a avut ambiția să demonstreze că și fetele pot îmbrățișa o carieră tehnică“, notează geologul Mihai Olteneanu în articolul dedicat „In Memoriam“ publicat în Anuarul Institutului de Geologie și Geofizică, volumul 68.

Tânăra Elisa a frecventat mai multe școli până la momentul Bacalaureatului. A terminat școala primară la Galați, apoi și-a continuat educația la Școala Centrală de Fete din București, una dintre cele mai bune ale acelor vremuri. După ce și-a obținut Bacalaureatul clasic, a susținut examene de diferență pentru a absolvi și secția reală în cadrul prestigiosului Liceu „Mihai Viteazul“. Astfel a făcut de fapt primii pași spre cariera pe care și-o dorea, aceea de inginer chimist. Însă primele piedici abia acum aveau să apară. Încercarea de a se înscrie la Școala de poduri și șosele, cea care urma să devină Universitatea Politehnică din București, se soldează cu un mare eșec: din cauza prejudecăților vremii în ceea ce privește preocupările intelectuale ale femeilor nu este acceptată ca studentă. Însă Elisa nu se lasă descurajată de micimea societății românești, ci, trecând peste obstacole, în 1909 pleacă la Berlin pentru a se înscrie la Academia Regală Tehnică din Charlottenburg. Fratele ei, Dimitrie Leonida, care fusese student aici în perioada 1903-1908 și își obținuse diploma de electroinginer, și-a sprijinit sora în demersurile către studiile universitare de inginerie.

Domnișoara vs profesorii

Însă studenția la Berlin nu a fost una tocmai ușoară pentru românca hotărâtă să își îndeplinească visul. Despre greutățile pe care le-a înfruntat în acea perioadă a povestit la vârsta de 73 de ani, într-un articol publicat pe 8 martie 1960 în revista „Viața studențească“: „În Politehnică, o studentă? Cine a mai auzit aşa ceva? Unii profesori au îngăimat năuciţi, proteste“. Se pare că inclusiv rectorul i-a atras atenția să nu provoace nemulțumiri întrucât ea era un caz aparte. Cu alte cuvinte, trebuia să demonstreze că își merită locul la prestigioasa academie tehnică, cu atât mai mult cu cât era femeie.

„La cererea de înscriere, decanul Hoffman invocase ca argument chemarea esențială a femeii, cei trei K – Kirche, Kinder, Kuche (biserica, copiii, bucătăria), iar în timpul studiilor în laboratoare o ocolea, ignorându-i prezența“, mai precizează Mihai Olteneanu în anuarul menționat. Se pare că un profesor, văzând-o în amfiteatrul plin de bărbați, chiar ar fi strigat la ea: „La bucătărie, acolo-i locul femeilor, nu la Politehnică“. Elisei nu i-a fost ușor. Timp de patru ani a studiat cu dârzenie, și-a dat silința să fie cât mai bună, să știe și să poată cât mai mult într-o lume care la tot pasul îi punea piedici și nu îi oferea același tratament precum celorlalți colegi ai săi bărbați. Luptându-se cu ostilitatea celor din jur, uneori chiar cu atitudinile batjocoritoare, a reușit în cele din urmă să fie admirată și respectată pentru parcursul ei în mediul universitar. „Chiar profesorul Hoffman, care, înmânându-i diploma, a declarat printre altele că este «cea mai silitoare dintre silitori»“, se mai precizează în articolul „In Memoriam“, publicat cu ocazia împlinirii a 100 de ani de la nașterea inginerei.

Un vis devenit realitate

La patru ani după înscriere, în urma unei munci asidue și a luptei cu prejudecățile unor profesori, Elisa Leonida obține diploma de inginer în chimie, devenind astfel prima femeie inginer din Germania și din România: „Domnișoarei Elisa Leonida, din Galați, titlul de inginer diplomat, după ce a depus examenul pentru diploma Facultății de Chimie și Metalurgie, conform regulamentului pentru examene de diplomă, la 10 ianuarie 1912, cu specialitatea chimie. A susținut examenul de absolvire obținând mențiunea «bine». Charlottenburg, 9 mai 1912. Semnată de rectorul Romberg și decanul facultății Hoffman“, se precizează în Anuarul Institutului de Geologie și Geofizică, volumul 68. „A fost prima româncă și prima femeie europeană care și-a luat diploma de chimie la Berlin-Charlottenburg, într-o vreme când locul femeii era, după adagiul german, la biserică-bucătărie-copii, înfruntând chiar ostilitatea unor mari profesori străini care, văzând-o în aulă, au declarat «ori pleacă domnișoara, ori plecăm noi». Numai după asta vă puteți imagina cu ușurință ce forță de caracter reprezenta Mamaia mea“, notează și Mihai Cantuniari, nepotul de fiică al Elisei Leonida Zamfirescu, în jurnalul „Bărbatul cu cele trei morți ale sale“.

Odată devenită inginer, Elisa Leonida ar fi primit oferte de muncă în Germania, dar tânăra absolventă vrea să se întoarcă în România, să contribuie la dezvoltarea țării natale, să le arate româncelor că și femeile pot obține ceea ce își doresc și că pot face carieră în domenii care până la acel moment (unele chiar până mai târziu) le-au fost inaccesibile. Reușita ei a atras atenția presei europene și românești, iar ziarul „Minerva“ i-a dedicat un întreg articol cu titlul „Prima româncă inginer“ în care munca ei a fost omagiată: „Cine a spus că femeia nu este capabilă de muncă intensă şi serioasă s-a înşelat desigur. O compatrioată a noastră, d-ra Elisa Leonida, în loc să studieze Literele sau Medicina, sau mai rău, Dreptul, a studiat ingineria la Charlottenburg. În inginerie, viitorul femeilor e mare, d-ra Elisa Leonida a trecut cu deosebit succes examanul final, obţinând diploma de inginer. Dânsa este prima femeie inginer din ţara noastră şi din Germania. Transmitem felicitările noastre tinerei inginere şi sperăm ca exemplul domniei Sale să fie urmat şi de alte femei din ţara noastră, care astăzi se îngrămădesc la Facultatea de Litere, sporind proletariatul licenţiaţilor în litere, candidate în viaţă la posturi de copiste sau, mai rău, dactilografe“.

„Școala de geologie“ a Elisei Leonida

Începuturile carierei sale o regăsesc la Institutul Geologic, unde este angajată inițial ca asistentă extrabugetară. În cadrul acestui institut are o activitate îndelungată, până la vârsta de 75 de ani, ieșind la pensie pe 1 mai 1963, deși avea dreptul legal să facă asta încă de la vârsta de 52 de ani. Mihai Olteneanu notează faptul că „deși avea dreptul de a cumula salariul cu pensia de la vârsta de 52 de ani, renunță la pensie, optând numai pentru salariu, aducând statului o economie de aproximativ 300.000 lei“. Dar pasiunea și-a spus cuvântul, iar Elisa Leonida și-a continuat cariera încă 20 de ani.

La câteva decenii după ce începe să profeseze în cadrul institutului, în 1948, se înființează un Comitet de Stat al Geologiei și o întreprindere de prospecțiuni și laboratoare. „Deși îndeplinea condițiile de pensionare, își continuă activitatea, organizând din micul laborator al Institutului Geologic, cu câțiva chimiști, douăsprezece laboratoare având un personal numeros. Participă cu entuziasm la dezvoltarea acestei activități pe care o conduce cu competență și îndrumă fondurile alocate de stat pentru dotarea cu aparatura cea mai modernă la acea oră. Astfel a avut un aport important la progresul economiei naționale și la afirmarea științei românești“, se precizează în Anuarul Institutului Geologic. „Sub conducerea sa, laboratoarele institutului au realizat un volum de peste 85.000 de buletine de analize, iar în lunga activitate a realizat studii de sinteză care au condus la o bună cunoștere și valorificare a resurselor subsolului românesc“ a declarat Ramona Bălășcuță, directoarea Muzeului Geologic Național, pentru „Adevărul“.

Pe două fronturi: războiul și știința

Prima conflagrație mondială a surprins-o pe Elisa Leonida la început de carieră, însă tânăra devenită ingineră vrea să participe la efortul de război și să își ajute compatrioții în lupta împotriva tăvălugului istoriei crunte. Astfel că se înscrie în organizația Crucea Roșie și urmează cursurile pentru a deveni infirmieră, iar apoi pleacă pe front, având o activitate intensă mai ales în spitalele de campanie situate în apropiere de Mărășești, chiar conducându-l pe unul dintre ele. Meritele ei în ajutarea răniților și alinarea suferințelor celor marcați de atrocitățile războiului i-au fost recunoscute, fiind decorată cu ordine și medalii atât românești, cât și străine, primind inclusiv Ordinul Crucea Regina Maria, clasa I.

Însă, în mijlocul acestei suferințe naționale și personale deopotrivă, Elisa Leonida îl întâlnește pe front și pe cel care avea să îi devină soț în 1918 – inginerul și doctorul în chimie Constantin Zamfirescu, fratele bine-cunoscutului scriitor Duiliu Zamfirescu. Momentul căsătoriei este marcat în comuna în care s-au cunoscut – Ghidiceni, pe domeniul familiei Chrissoveloni, soții fiind nașii proaspătului cuplu. La evenimentul de unire spirituală a celor doi a participat chiar și Regina Maria.

La doi ani după căsătorie, Elisa Leonida Zamfirescu revine în cadrul Institutului de Geologie, unde elaborează metode de analiză, raționalizări, introduce tehnici noi și realizează diverse studii. „În lunga sa activitate s-a preocupat de analize de ape potabile și minerale, petrol și gaze, cărbuni, bitumine solide, roci de construcție și de prepararea minereurilor. A executat numeroase studii de sinteză, unele publicate de Institutul Geologic în seria «Studii economice» (…) A studiat și redactat norme și standarde de stat pentru analize“, se mai relatează în anuarul menționat. Prima femeie inginer din România și-a dedicat întreaga viață carierei din cadrul institutului, arătând o forță de muncă neașteptată, o sete de cunoaștere aproape de nestăvilit, o dorință arzătoare de a studia zăcămintele României și de a inova. „Veșnic preocupată de ceva, veșnic muncitoare, reținută cu toată lumea afară de noi, nepoții ei pe care îi adora, însă la modul nemțesc, mai sever“, povestea nepotul primei femei inginer din România, Mihai Cantuniari. Se dedicase atât de mult științei încât lucra în laborator până seara, „la orele 20-21, împărtășind din bogata sa experiență în domeniul compoziției chimice a substanțelor minerale, indicând cele mai adecvate metode de analiză și moduri de valorificare a rezultatelor“ tuturor celor care aveau nevoie de sfaturi sau îndrumare în demersurile lor științifice.