Elvețienii sunt chemați să voteze la un referendum ce vizează respectarea drepturilor omului în marile corporații

Publicat:

Elveţienii urmează să decidă prin referendum, duminică, dacă multinaţionalele cu sediul în ţara lor trebuie să facă mai mult pentru a garanta respectarea drepturilor omului în activităţile lor în străinătate, dar şi în cele ale furnizorilor lor şi chiar ale partenerilor comerciali, transmite AFP, potrivit agerpres.

Iniţiativa ce va fi supusă votului popular în 29 noiembrie, supranumită ‘multinaţionale responsabile’, ar introduce obligaţia ca întreprinderile să verifice şi să adopte măsuri pentru prevenirea încălcarea acestor drepturi. Companiile respective ar putea să răspundă în faţa tribunalelor elveţiene în cazul unor încălcări.


Citește și: Trei miniștri libanezi ar putea fi judecați pentru catastrofa din Beirut

Susţinătorii acestei iniţiative au lansat o amplă campanie de afişaj în întreaga ţară pentru a-i convinge pe alegători să voteze ‘da’.

Apărătorii iniţiativei au multiplicat exemplele, cum ar fi pesticidele interzise de mult timp în Elveţia şi vândute de compania Syngenta sau poluarea cu microparticule de la o fabrică de ciment a grupului LafargeHolcim în Nigeria.

Un sondaj de opinie efectuat la jumătatea lunii noiembrie de grupul de presă Tamedia indica faptul că 51% din electoratul elveţian ar vota pentru adoptarea acestei iniţiative.

Guvernul federal elveţian a recomandat însă respingerea iniţiativei, considerând că ea ”merge prea departe” şi că nicio altă ţară nu prevede reguli atât de stricte.

Tot duminică, elveţienii vor vota asupra unui text care vizează interdicţia băncii centrale de a putea să contribuie la finanţarea producătorilor de echipament de război. În Elveţia, fabricarea de arme nucleare, biologice şi chimice, precum şi cea de mine anti-infanterie şi arme cu submuniţii este deja interzisă.

Citește și: Joe Biden anunță revenirea Americii în poziția în care să conducă lumea

Un sondaj publicat în 18 noiembrie de Tamedia arată că 41% dintre alegători ar vota pentru această iniţiativă, iar 58% împotrivă.

Cei care sprijină iniţiativa cer ca împrumuturile acordate companiilor care fabrică produsele respective să fie interzise şi ca banca centrală să nu mai aibă dreptul de a deţine acţiuni sau fonduri investite în acest tip de întreprinderi. Campania a fost lansată de asociaţia pacifistă ‘Grupul pentru o Elveţie fără arme’ şi de organizaţia de tineret al Verzilor. 

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Andrei Zaharov, jurnalist de investigație, dat în căutare de autoritățile ruse

 Andrei Zaharov, jurnalist de investigație, dat în căutare de autoritățile ruse Ministerul Afacerilor Interne al Rusiei a dat în căutare jurnalistul de investigație Andrei Zaharov....

Orbán: Trump are planuri ‘detaliate și bine fundamentate’ pentru pace între Rusia și Ucraina

Orbán: Trump are planuri 'detaliate și bine fundamentate' pentru pace între Rusia și Ucraina Viktor Orbán a susținut că Donald Trump are planuri „detaliate și...

Cel puţin 650.000 de ruşi s-au mutat definitiv în străinătate de la începerea războiului în Ucraina

Cel puţin 650.000 de ruşi s-au mutat definitiv în străinătate de la începerea războiului în Ucraina Cel puţin 650.000 de ruşi s-au mutat definitiv în...

Lavrov atacă din nou la ONU ceea ce el numeşte o ‘ordine internaţională dominată de SUA’

Lavrov atacă din nou la ONU ceea ce el numeşte o 'ordine internaţională dominată de SUA' Ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, a acuzat din...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.