Emir Kusturica a fost numit consilier la preşedinţia Bosniei-Herţegovina

Publicat:

Cineastul Emir Kusturica a fost numit consilier al lui Milorad Dodik, reprezentantul sârbilor în preşedinţia tripartită a Bosniei-Herţegovina, informează AFP, potrivit agerpres.

Numele regizorului laureat de două ori cu Palme d’Or la festivalul de la Cannes apărea joi pe lista de consilieri a lui Dodik de pe pagina de internet a preşedinţiei de la Sarajevo, fără alte precizări.


Citește și: Capul clanului Gambino, ASASINAT în fața casei sale din New York

Kusturica, în vârstă de 64 de ani, este în relaţii foarte bune cu liderul sârbilor din Bosnia-Herţegovina; într-un interviu de anul trecut, el şi-a exprimat “toate gândurile bune” faţă de Dodik, menţionează AFP. Cu aceeaşi ocazie, întrebat dacă va se va întoarce la Sarajevo, unde s-a născut, el a răspuns: “fiecare merge acolo unde este iubit; am impresia că în această vale (Sarajevo – n. red. AFP) există o idee preconcepută despre persoana mea, care este pe de o parte intransigentă, pe de alta periculoasă”.

Citește și: Guvernul venezuelean anunță remedierea penei de curent

Milorad Dodik – iniţial social-democrat susţinut de Occident – se manifestă în prezent ca naţionalist şi ameninţă periodic cu organizarea unui referendum privind independenţa Republicii Srpska, entitatea sârbă pe care o consideră stat, în timp ce despre Bosnia-Herţegovina susţine că este “o ţară ratată”.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Mai mult de jumătate dintre statele UE cer un nou sistem care să faciliteze returnarea migranţilor

Mai mult de jumătate dintre statele UE cer un nou sistem care să faciliteze returnarea migranţilor Un număr de 17 state europene au cerut Comisiei...

O moldoveancă de 18 ani, ucisă cu bestialitate de un vecin, la Băcău: Crima a avut loc sub ochii fraților mai mici

O moldoveancă de 18 ani, ucisă cu bestialitate de un vecin, la Băcău: Crima a avut loc sub ochii fraților mai mici O moldoveancă de...

/FOTO/ Un nou record mondial! Cât cântărește cel mai mare pepene verde, cultivat vreodată de un bărbat din SUA

/FOTO/ Un nou record mondial! Cât cântărește cel mai mare pepene verde, cultivat vreodată de un bărbat din SUA A fost înregistrat un nou record...

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți Ajax Amstedam a remizat în deplasare...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.