StiripesurseSintezeEmiratele Arabe Unite au cheltuit aproape 6 miliarde de euro pe...

Emiratele Arabe Unite au cheltuit aproape 6 miliarde de euro pe arme provenite de la companii locale

Publicat:

Emiratele Arabe Unite au cheltuit aproape 6 miliarde de euro pe arme provenite de la companii locale în cursul salonului militar desfăşurat săptămâna aceasta în capitala Abu Dhabi, autorităţile afişându-şi astfel voinţa de a se îndepărta de furnizorii occidentali, relatează vineri AFP, potrivit agerpres

Bogata ţară din Golf a încheiat circa 50 de acorduri în valoare totală de aproape 6 miliarde de euro, pe parcursul celor cinci zile ale Salonului internaţional de armament Idex şi al salonului consacrat industriilor navale, Navdex, ce se încheie vineri.

Citește și : Un an de RĂZBOI în Ucraina! Secretarul general al ONU critică un afront adus conştiinţei colective

La fel ca la ediţia precedentă, din 2021, companiile din Emiratele, mai ales EDGE, vârful de lance al industriei locale, şi-au adjudecat partea leului, cu circa 5,6 miliarde euro, potrivit agenţiei oficiale de presă WAM.

EAU – unul din cei mai mari exportatori de ţiţei din lume – şi-au redus importurile de arme cu peste 40% în ultimii zece ani, ajungând de pe locul al treilea pe al nouălea în clasamentul importatorilor mondiali, conform Institutului internaţional de cercetări privind pacea de la Stockholm (Sipri).


După ce între 2012 şi 2016 au fost al doilea cel mai mare client al industriei de armament a SUA, între 2017 şi 2021 Emiratele au ajuns pe locul al optulea, a mai consemnat institutul.

În perioada respectivă, EAU, conduse de şeicul Mohamed Ben Zayed – pilot de vânătoare format la Sandhurst (sudul Angliei) – şi care sunt supranumite “mica Spartă” de SUA, au luptat în Yemen, au antrenat militari în Somalia şi au susţinut forţe armate în Egipt şi Libia.

Citește și : Biden: Ieşirea Rusiei din START III nu indică intenţia de a recurge la arme nucleare

 

Pe lângă contractele semnate cu armata Emiratelor, EDGE, un consorţiu format din 25 de companii locale, creat în 2019, a anunţat semnarea unui contract de un miliard de euro cu Angola privind furnizarea unei flote de corvete de 71 metri destinate marinei angoleze.

Grupul a semnat de asemenea un parteneriat privind dezvoltarea de arme uşoare pe piaţa indiană.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Ucraina, vizată de un număr record de drone ruseşti în luna mai

Rusia a vizat Ucraina cu un număr record de drone cu rază lungă de acţiune în luna mai, potrivit unei analize AFP în baza...

Excelența în afaceri, celebrată la Gala Businessului Moldovenesc 2026

Peste 300 de participanți s-au reunit în seara zilei de astăzi la Gala Businessului Moldovenesc 2026 - unul dintre cele mai importante evenimente dedicate...

Putin vrea să pună capăt războiului anul acesta, dar numai dacă îl va câștiga el

"Bloomberg" dezvăluie că Kremlinul caută un acord înainte de decembrie, deși nervozitatea crește în rândul elitei ruse, pe măsură ce negocierile sunt tot mai...

Pasivitatea europeană în fața extremei drepte israeliene (editorial)

Publicarea imaginilor umilitoare cu activiști pro-palestinieni de către ministrul israelian al securității naționale, Itamar Ben-Gvir, a stârnit indignare în multe capitale europene. Această reacție...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.