StiripesurseExterneEmiratele Arabe Unite vor înfiinţa un spital de campanie în Fâşia...

Emiratele Arabe Unite vor înfiinţa un spital de campanie în Fâşia Gaza

Publicat:

Emiratele Arabe Unite au anunţat că vor înfiinţa un spital de campanie în Fâşia Gaza, unde ajutorul umanitar intră cu ţârâita, după o lună de război între Israel şi Hamas, informează AFP.

Cinci avioane au părăsit Abu Dhabi către aeroportul egiptean Al-Arish, lângă frontiera cu Gaza, transportând materialul necesar pentru înfiinţarea unei structuri cu 150 de paturi, a anunţat agenţia de presă oficială WAM, într-un comunicat publicat luni seara.

Citește și : Cum și-au reparat Ucraina și România relația tensionată pentru a deveni aliați

Un responsabil al Emiratelor Arabe Unite, contactat de AFP, a afirmat că nu are deocamdată informaţii cu privire la modul în care echipamentul va fi trimis în Gaza, unde spitalele, debordate, se confruntă cu mari penurii.

Spitalul va avea unităţi de chirurgie, ginecologie şi terapie intensivă, şi se va ocupa “atât de copii, cât şi de adulţi”, potrivit WAM.


Bombardamentele israeliene împotriva teritoriului palestinian, lansate ca represalii după atacul întreprins pe 7 octombrie asupra teritoriului israelian de către mişcarea islamistă palestiniană Hamas, s-au soldat cu peste 10.000 de morţi, dintre care cel puţin 4.000 de copii, potrivit celui mai recent bilanţ al Ministerului Sănătăţii al Hamas.

Peste 1.400 de persoane au fost ucise în Israel, potrivit autorităţilor, majoritatea civili ucişi chiar în ziua atacului Hamas, cea mai sângeroasă din istoria ţării. Mişcarea islamistă palestiniană a luat de asemenea 240 de persoane ostatice, pe care le-a dus în Gaza.

În pofida condiţiilor catastrofale din teritoriul palestinian, care era deja sub blocadă israeliană din 2007, convoaiele umanitare tranzitează foarte greu prin punctul de trecere de la Rafah, la câţiva kilometri de Al-Arish.

Luni, Iordania a anunţat că a paraşutat material medical în Gaza, în coordonare cu autorităţile israeliene.

Citeşte şi: Adrian Albu: De fiecare dată vor fi alături de dumneavoastră

Emiratele Arabe Unite şi-au normalizat relaţiile cu Israelul în 2020, în cadrul aşa-ziselor Acorduri Abraham, negociate de SUA şi care includ de asemenea Bahrainul şi Marocul.

Săptămâna trecută, bogata ţară din Golf a afirmat că va găzdui 1.000 de copii din Gaza, însoţiţi de familiile lor, pentru a fi îngrijiţi în spitalele din Emirate.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Trei persoane au fost rănite într-un accident moto

Trei persoane, printre care și un copil de trei ani, au fost transportate la spital după ce o motocicletă s-a răsturnat în satul Mândâc,...

Vasile Tofan: Reforma justiției trebuie să continue, chiar dacă procesul implică întârzieri și dificultăți

Reforma justiției trebuie să continue, chiar dacă procesul implică întârzieri și dificultăți, a declarat premierul desemnat Vasile Tofan în cadrul ședinței de astăzi a...

Ambasadorul Moldovei, convocat la MAE rus pentru presupuse încălcări ale Convenției de la Viena

Ministerul Afacerilor Externe de la Chișinău a confirmat convocarea ambasadorului Lilian Darii la Ministerul rus de Externe. Instituția a reiterat, în contextul evoluțiilor recente...

VIDEO Prima ședință a noului guvern ar putea avea loc chiar mâine

Prima ședință a noului Executiv ar putea avea loc chiar mâine, imediat după învestire. Anunțul a fost făcut de președintele Parlamentului, Igor Grosu, care...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.