Emirul Kuweitului pleacă în SUA la tratament

Publicat:

Emirul Kuweitului, şeicul Sabah Al-Ahmad Al-Sabah, în vârstă de 91 de ani, a plecat în Statele Unite pentru “a-şi continua tratamentul medical” după o “operaţie reuşită” în ţara sa, a anunţat joi cabinetul său, notează AFP, potrivit agerpres.

Şeicul Sabah Al-Ahmad Al-Sabah, aflat la putere din 2006, a fost internat sâmbătă în spital şi o parte din prerogativele sale i-au fost transferate “temporar” prinţului moştenitor, şeicul Nawaf Al-Ahmad Al-Jaber Al-Sabah.


Citește și: Camera Reprezentanţilor vrea să scoată statuile confederate din Capitoliu

Emirul “a părăsit ţara în zori pentru a merge în Statele Unite în scopul de a-şi completa tratamentul medical”, a indicat cabinetul său, citat de agenţia oficială de presă KUNA. Mai devreme, anturajul său anunţase că, “în conformitate cu recomandarea echipei sale medicale şi pentru a-şi continua tratamentul după operaţia chirugicală reuşită”, emirul urma să plece în SUA.

Şeicul Sabah a fost supus deja mai multor examinări medicale în Statele Unite în septembrie 2019.

În 2002, a suferit o apendicectomie şi în februarie 2000 i s-a montat un stimulator cardiac. În 2007, el a operat la căile urinare în SUA.

Considerat ca o voce conciliantă într-o zonă zguduită de tulburări politice, şeicul Sabah este un mare aliat al SUA şi al Arabiei Saudite, păstrând însă bune relaţii şi cu adversarul celor două, Iranul.

Citește și: Italia pune sechestru pe o navă de salvare a migranților din mare

El a încercat, de altfel, o mediere în diferendul în care se opun din 2017 Qatarul, pe de o parte, şi Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite, Bahrainul şi Egiptul, pe de altă parte.

Spitalizarea sa a precedat-o pe cea de luni a regelui Salman al Arabiei Saudite, 84 de ani, suferind de o inflamaţie la vezica biliară.

Omanul, vecin al Arabiei Saudite, şi-a pierdut în ianuarie conducătorul, sultanul Qaboos, decedat la 79 de ani după 50 de ani de domnie.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Schimbările climatice prelungesc durata zilelor, potrivit unui studiu

Schimbările climatice prelungesc durata zilelor, potrivit unui studiu Schimbările climatice, care provoacă topirea gheţarilor de la poli, încetinesc foarte uşor rotaţia Terrei, ceea ce creşte...

Ce-i de făcut, America? (editorial)

Ce-i de făcut, America? Cu toții am fost afectați de politica toxică - indiferent de ce convingeri avem. Din fericire presa ne spune că Donald Trump...

VIDEO/ Cum arată Parisul cu două săptămâni înainte de Jocurile Olimpice de vară. Măsuri excepționale pentru a preveni un eventual atac

VIDEO/ Cum arată Parisul cu două săptămâni înainte de Jocurile Olimpice de vară. Măsuri excepționale pentru a preveni un eventual atac Peste două săptămâni, Parisul...

Scrutinele din această toamnă ne vor costa peste 300 de milioane de lei, spune președinta Comisiei Electorale Centrale

Scrutinele din această toamnă ne vor costa peste 300 de milioane de lei, spune președinta Comisiei Electorale Centrale Republica Moldova va cheltui circa 306 milioane...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.