Emirul Qatarului vizitează Germania, premieră de la debutul crizei din Golf

Publicat:

Cancelarul Angela Merkel îl va primi la 15 septembrie pe emirul Qatarului, şeic Tamim bin Hamad Al-Thani, care va efectua prima deplasare oficială într-o capitală occidentală de la începutul crizei în Golf, relatează vineri AFP, conform agerpres.

Purtătorul de cuvânt al dnei Merkel, care a anunţat această vizită vineri la briefingul de presă periodic, nu a dat imediat detalii despre ordinea de zi a întâlnirii, ce ar urma să fie dominată de criza înregistrată în Golf după ce Arabia Saudită şi aliaţii săi au rupt în iunie relaţiile cu Doha.


Citeşte şi: Igor Dodon TAIE-N CARNE VIE după ce guvernul de la Chişinău i-a ignorat ordinul

Sosirea emirului la Berlin va avea loc în timp ce o mediere regională încercată de Kuweit este în impas, iar preşedintele american Donald Trump s-a oferit joi să fie mediator în acest conflict.

Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite, Bahrein şi Egipt, urmate de multe alte ţări, au rupt pe 5 iunie relaţiile diplomatice cu Doha, acuzând Qatarul de sprijinirea grupurilor extremiste şi de a fi prea apropiat de Iranul şiit, un mare rival al regatului sunit saudit.

Ministrul german de externe Sigmar Gabriel, la fel ca alţi responsabili occidentali, a încercat să le apropie poziţiile în timpul unei vizite în această vară în regiunea Golfului Persic.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Explozie puternică într-un club din Paris, provocată de o trotinetă electrică; Trei persoane au fost rănite

Explozie puternică într-un club din Paris, provocată de o trotinetă electrică; Trei persoane au fost rănite Trei persoane au fost rănite la Paris după ce...

O faimoasă stațiune din Italia este nevoită să refuze turiști din cauză că nu mai are suficientă apă

O faimoasă stațiune din Italia este nevoită să refuze turiști din cauză că nu mai are suficientă apă Așezat în vârful unui deal de pe...

Care sunt țările din Europa unde poți fi plătit pentru a fi bunic

Care sunt țările din Europa unde poți fi plătit pentru a fi bunic În unele țări europene, a fi bunic a devenit o ocupație plătită....

Tot mai multe sate din Republica Moldova aleg să se înfrățească cu localități din România. Care ar fi scopul

Tot mai multe sate din Republica Moldova aleg să se înfrățească cu localități din România. Care ar fi scopul Tot mai multe sate din Republica...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.