StiripesurseȘtirile zileiEmisarul ONU pentru Yemen constată eşecul eforturilor sale de mediere după...

Emisarul ONU pentru Yemen constată eşecul eforturilor sale de mediere după trei ani de mandat

Publicat:

Emisarul Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU) pentru Yemen, Martin Griffiths, a constatat marţi, în faţa Consiliului de Securitate al ONU, eşecul eforturilor de a pune capăt războiului sângeros din această ţară, la finalul misiunii sale care a durat trei ani de zile, informează AFP, potrivit agerpres

“Părţile (aflate) în conflict trebuie să fie suficient de curajoase şi dispuse să aleagă” calea unei reglementări politice “mai degrabă decât să continue conflictul. În timpul celor trei ani ai misiunii mele în Yemen noi am propus numeroase oportunităţi părţilor, însă în zadar”, a deplâns britanicul, ce îşi va depune în curând mandatul pentru a deveni secretar general-adjunct al ONU pentru probleme umanitare.

Citește și : Serbia şi Kosovo reiau negocierile sub egida UE

Succesorul său nu a fost deocamdată numit. Trei candidaţi – un britanic, un suedez şi un japonez – sunt în cursă, potrivit unor diplomaţi.

“Un mediator nu are responsabilitatea nici a războiului, nici a păcii. Rolul lui este de a le prezenta părţilor mijloace pentru a pune capăt războiului”, a explicat Griffiths. “Cu profund regret vă raportez astăzi că părţile nu şi-au depăşit divergenţele”, a adăugat el.


În timpul intervenţiilor lor, SUA şi Regatul Unit au atribuit responsabilitatea pentru imposibilitatea de a se ajunge la un acord de pace în Yemen exclusiv rebelilor houthi.

Emisarul a precizat că aceştia din urmă, cu care a avut la sfârşitul lui mai o întrevedere la Sanaa, nu s-au arătat dispuşi să aplice un armistiţiu naţional şi să înceapă negocierile de pace decât după încheierea unor acorduri cu privire la utilizarea portului Hodeida (vest) şi aeroportului din Sanaa, oraş aflat sub controlul lor.

În acelaşi timp, guvernul yemenit insistă asupra unui “întreg, care să includă începutul unui armistiţiu” în acelaşi timp cu acorduri asupra portului Hodeida şi aeroportului din Sanaa, a explicat el.

Citește și : După NATO, Biden se întoarce cu faţa spre UE pentru a consolida legăturile transatlantice

“Am propus diverse soluţii pentru a apropia aceste poziţii. Din nefericire, niciuna dintre aceste sugestii nu a fost acceptată de cele două părţi. Sper că eforturile întreprinse de Oman şi de alţii în urma propriilor mele vizite la Sanaa şi Ryad să-şi arate roadele”, a spus emisarul.

Începând cu 2014, războiul a ucis zeci de mii de oameni în Yemen, potrivit diferitor organizaţii umanitare. Mai mult de două treimi dintre cei 30 de milioane de locuitori ai ţării, confruntaţi cu riscuri sporite de epidemii şi foamete, depind de ajutor internaţional. Potrivit ONU, aceasta este cea mai gravă criză umanitară din întreaga lume.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Deputații se întrunesc joi în ședință plenară: zeci de proiecte pe ordinea de zi

Deputații se vor întruni joi, 23 iulie, în ședință plenară, după ce Biroul permanent al Parlamentului a aprobat ordinea de zi. Pe agenda Legislativului...

Moldova și Germania simplifică recunoașterea reciprocă a actelor oficiale

Actele oficiale emise în Republica Moldova și Germania vor putea fi utilizate reciproc doar cu aplicarea apostilei, fără procedura de supralegalizare. Măsura intră în...

Instanțele judecătorești vor putea utiliza mai larg e-Dosarul și ședințele prin videoconferință

Instanțele judecătorești vor putea utiliza mai larg instrumentele digitale, inclusiv sistemul informațional e-Dosar judiciar și ședințele de judecată prin videoconferință, după ce Guvernul a...

Maia Sandu trasează o direcţie clară noului guvern: ‘este obligat să alinieze Moldova la standardele europene’

Președinta Maia Sandu a declarat că noul Guvern „este obligat să consolideze securitatea și statul de drept în țară, să continue să alinieze Moldova...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.