StiripesurseDiasporaEmisarul papei Francisc pentru pace în Ucraina s-a întâlnit cu comisarul...

Emisarul papei Francisc pentru pace în Ucraina s-a întâlnit cu comisarul rus pentru drepturile copiilor, vizat de un mandat de arestare al CPI

Publicat:

Emisarul papei Francisc pentru pace în Ucraina, cardinal italian Matteo Zuppi, s-a întâlnit joi la Moscova cu comisarul rus pentru drepturile copiilor, Maria Lvova-Belova, vizată de un mandat de arestare emis de Curtea Penală Internaţională de la Haga (CPI) pentru “deportarea ilegală” de copii din Ucraina, relatează AFP, potrivit agerpres.  

“Am discutat chestiuni umanitare legate de operaţiunile militare şi de protecţia drepturilor copiilor”, a declarat oficialul rus pe Telegram, însoţind mesajul său de mai multe fotografii cu cardinalul italian..

Citește și : Cei mai importanţi generali ruşi au dispărut din peisajul public

“Sunt sigură că dragostea şi mila creştine vor ajuta la dialog şi la înţelegerea reciprocă”, a adăugat ea.

Vizita cardinalului Matteo Zuppi în Ucraina, la începutul lunii iunie, nu a condus la un progres în soluţionarea conflictului cu Rusia, însă preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a subliniat totuşi că “Sfântul Scaun poate aduce o contribuţie eficientă” la eliberarea prizonierilor de război ucraineni şi la întoarcerea în Ucraina a copiilor “deportaţi”, potrivit Kievului, către Rusia.


Kievul a anunţat că cel puţin 20.000 de minori au fost duşi ilegal în Rusia.

Curtea Penală Internaţională a emis la mijlocul lunii martie un mandat de arestare istoric împotriva preşedintelui rus Vladimir Putin şi a comisarului rus pentru drepturile copiilor, Maria Lvova-Belova, considerându-i presupuşi responsabili pentru “crima de război de deportare ilegală” a acestor minori ucraineni.

Moscova respinge toate aceste acuzaţii şi susţine că i-a “salvat” pe aceşti copii din zonele de conflict şi că a pus în aplicare proceduri pentru a-i reuni cu familiile lor.

Citește și : Prigojin şi Lukaşenko s-ar putea ‘trăda’ în orice moment unul pe altul

Matteo Zuppi urmează să se întâlnească joi după-amiază cu patriarhul Kirill, liderul Bisericii Ortodoxe din Rusia şi aliat al preşedintelui Vladimir Putin.

El urmează să participe, de asemenea, la o slujbă religioasă catolică joi seara la Catedrala Catolică din Moscova, înainte de a se întoarce la Roma vineri după-amiază.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

China dezminte acuzaţiile UE că ar fi instruit soldaţi ruşi pentru războiul din Ucraina

China a dezminţit oficial acuzaţiile şefei diplomaţiei UE, Kaja Kallas, conform cărora ar fi instruit soldaţi ruşi care au fost desfăşuraţi ulterior în Ucraina,...

Un moldovean a fost arestat în Italia după ce a amenințat mai mulți copii cu un ciocan

Un cetățean al Republicii Moldova, în vârstă de 31 de ani, a fost arestat în orașul italian Modena după ce, aflat în stare de...

Companiile militare private nu există legal în Ucraina. Dar sunt în plină expansiune

Zeci de firme private din Ucraina instruiesc operatori de drone, deminează terenuri, întrețin echipamente militare și îi învață pe clienții străini cum să poarte...

Trump: Rusia ar trebui să încheie un acord de pace

Președintele american Donald Trump a declarat că Rusia ar trebui să încheie un acord de pace cu Ucraina, adăugând că va face tot ceea...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.