StiripesurseEconomieEnergocom ne linişteşte: Vom avea energie electrică suficientă în ianuarie 2025

Energocom ne linişteşte: Vom avea energie electrică suficientă în ianuarie 2025

Publicat:

Pentru luna ianuarie 2025, Energocom va suplini necesarul de consum de energie electrică al Republicii Moldova (malul drept al râului Nistru) cu producție locală și cu importuri din România.

Reprezentanții Ministerului Energiei anunță că se preconizează ca centralele termice din Chișinău și Bălți să genereze peste 127.000 MWh (ceea ce constituie circa 28% din consum), în timp ce 46.000 MWh ar urma să constituie energie regenerabilă (atât de la instalațiile care au tarif fix stabilit de ANRE, cât și cele de pe piața liberă), însumat reprezentând aproximativ 10%.

Citeşte şi: Parlamentul a oprit iluminatul decorativ şi reduce consumul de electricitate din interior – Stiripesurse.md

De menționat că sursele de energie regenerabile depind de condițiile meteo și nu pot fi contabilizate ca surse sigure și continue.

„Restul 62% vor reprezenta importuri din România, dintre care cea mai mare parte va fi energia cumpărată pe bursa română OPCOM. De pe OPCOM urmează să fie achiziționați peste 178.000 de MWh (echivalentul a 39% din necesar), iar în baza contractelor bilaterale – alți 105.000 MWh (23%)”, explică specialiștii.


54ecf2881479df012ee837504d95954f

4b373e3669b3bc0a748d116fc9768292

3a9f5951be7ed660fa41d010d7952a54

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Proiectele mari de infrastructură și investiții capitale vor fi accelerate

Procesul de implementare a proiectele mari de infrastructură și investiții capitale va fi monitorizat prin evaluări săptămânale, astfel încât desfășurarea lucrărilor să fie accelerată....

Copilul dispărut în apele Prutului a fost găsit MORT

Cadavrul copilului de 9 ani, care a dispărut în apele Prutului în timp ce plecase la scăldat cu niște amici, a fost găsit. Poliția anunță...

Maia Sandu cere Guvernului Tofan să-și respecte promisiunile

Membrii noului Guvern de la Chișinău, condus de prim-ministrul Vasile Tofan, au depus miercuri jurământul de învestire în fața președintei Republicii Moldova, Maia Sandu....

În Moldova ar putea fi deschise școli de marinari. Bolea: ‘Nicio navă nu navighează sub pavilionul Republicii Moldova’

În Moldova ar putea fi deschise școli de marinari, după transpunerea integrală a legislației europene în domeniu. Declarația a fost făcut de vicepremierul Vladimir...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.