Epava avionului japonez a fost găsită în Pacific, dar pilotul este în continuare dat dispărut

Publicat:

Echipele de intervenţie au descoperit epava avionului de vânătoare Lockheed Martin F-35 al aviaţiei japoneze, dispărut marţi deasupra Oceanului Pacific, în apropierea coastelor nipone, dar soarta pilotului rămâne necunoscută, a anunţat miercuri ministrul apărării şi forţelor de autoapărare nipone, Takeshi Iwaya, citat de AFP, în timp ce Reuters citează un purtător de cuvânt al armatei, potrivit agerpres.

‘Am recuperat o parte din coada aparatului’ de zbor în cursul unor operaţiuni de căutare în mare cu avioane şi nave, a precizat ministrul pentru presă.


Citește și: Jaf ca-n filme pe aeroportul din Tirana: Hoții au fugit cu milioane de euro dintr-un avion!

‘Credem că s-a prăbuşit’, a adăugat el.

Avionul a fost dat dispărut în jurul orei locale 19:30 (10:30 GMT) marţi, în timp ce se afla la circa 135 kilometri est de Misawa (nord-estul Japoniei) pentru o misiune de antrenament.

Mai exact, atunci când a dispărut de pe radare, aparatul se afla la 135 km est de baza aeriană din prefectura Aomori, a precizat aviaţia niponă, citată de Reuters.

Avionul a pierdut contactul cu echipele de la sol la 30 de minute după decolarea împreună cu alte trei aparate. Acesta este primul accident al unui F-35A de a cincea generaţie.

Citește și: După numărarea a 95% din voturi, Netanyahu pare că-și va menține fotoliul de premier în Israel

Japonia a desfăşurat avioane F-35A în valoare de 10 miliarde de yeni (aproximativ 80 milioane de euro) pentru a înlocui aparatele sale F-4 învechite. Acest avion a fost unul din cele 13 de acelaşi tip din dotarea bazei din Aomori, potrivit unui responsabil din domeniul apărării. Alte 12 avioane de tipul F-35A sunt imobilizate temporar, a precizat ministerul.

Aparatul implicat în accidentul de marţi a fost livrat în mai 2018, a declarat pentru Reuters un purtător de cuvânt al armatei nipone, în cadrul primei comenzi pentru livrarea de F-35 făcută de Tokyo pe lângă Lockheed Martin. Tokyo intenţionează să cumpere suplimentar 87 de avioane de vânătoare stealth de acelaşi tip pentru a face faţă influenţei crescânde a Chinei în vestul Pacificului, notează agenţia de presă britanică. O parte din F-35 pe care Japonia intenţionează să le achiziţioneze ar urma să fie desfăşurate în Marea Chinei de Sud, unde Japonia revendică unele insule.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Directorul financiar de la LVMH îndeamnă Europa să rămână unită în contextul disputelor comerciale

Directorul financiar de la LVMH îndeamnă Europa să rămână unită în contextul disputelor comerciale Ancheta demarată de China asupra coniacului european este o reacţie la...

VIDEO – Justin Bieber, spectacol incendiar la nunta miliardarilor în India

VIDEO - Justin Bieber, spectacol incendiar la nunta miliardarilor în India Justin Bieber a oferit un spectacol incendiar la nunta anului, care are loc în...

Cele mai stranii muzee pe care le poți vizita în Paris

Cele mai stranii muzee pe care le poți vizita în Paris De la Louvre la Musée d’Orsay, Parisul are, fără îndoială, unele dintre cele mai...

Moulin Rouge din Paris sărbătorește instalarea unei noi moriști de vânt

Moulin Rouge din Paris sărbătorește instalarea unei noi moriști de vânt Clubul de cabaret Moulin Rouge din Paris, ale cărui pale emblematice ale morii de...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.