StiripesurseDiasporaErdogan i-a cerut lui Putin să se întâlnească personal cu Zelenski...

Erdogan i-a cerut lui Putin să se întâlnească personal cu Zelenski pentru a ‘încorona’ negocierile de pace

Publicat:

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan i-a cerut omologului său rus Vladimir Putin să se întâlnească personal cu preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski pentru a ”încorona” recentele progrese în negocierile ruso-ucrainene, relatează agenţia EFE, potrivit agerpres

Într-o discuţie telefonică avută vineri, Erdogan a descris drept constructive şi dătătoare de speranţă negocierile dintre Moscova şi Kiev desfăşurate marţi la Istanbul, potrivit unui comunicat difuzat pe Twitter de preşedinţia de la Ankara.

Citește și :  Parlamentul Turciei reduce pragul electoral pentru partide

Preşedintele turc a discutat joi de asemenea cu Zelenski şi a propus ca Turcia să fie gazdă a unei întâlniri între liderii celor două ţări aflate în război după agresiunea Rusiei asupra Ucrainei începută pe 24 februarie.

Preşedintele ucrainean insistă la rândul său pentru o întâlnire cu Putin, dar Kremlinul consideră că aceasta se va putea desfăşura numai după ce negociatorii ruşi şi ucraineni vor fi convenit un acord.


La revenirea de la Istanbul, negociatorul-şef rus Vladimir Medinski a spus că ”Ucraina s-a arătat dispusă să îndeplinească principalele cereri asupra cărora Rusia a insistat în ultimii ani”, respectiv renunţarea la intrarea în NATO, la orice intenţie de a dezvolta sau achiziţiona arme de distrugere în masă şi de a găzdui pe teritoriul său baze sau contingente militare străine.

Totuşi, Kremlinul a spus a doua zi că, deşi Ucraina a început să formuleze propuneri concrete, negocierile de la Istanbul nu au dus la “nimic foarte promiţător” şi la “niciun progres”.

Ucraina a propus Rusiei la negocierile din Turcia ca, în schimbul neutralităţii, să primească garanţii de securitate din partea unui grup de ţări, respectiv statele membre permanente ale Consiliului de Securitate (Rusia, SUA, Regatul Unit, China şi Franţa), plus Germania, Canada, Italia, Polonia, Israel şi Turcia. O altă propunere formulată de Kiev către Moscova este negocierea într-un termen de 15 ani a statutului peninsulei Crimeea anexată de Rusia.

Citește și : Armata rusă îşi menţine prezenţa activă în estul şi sudul Ucrainei

Însă Ucraina a cerut Rusiei ca mai întâi să-şi retragă trupele şi abia apoi să fie pus în aplicare un eventual acord, în timp ce Moscova insistă pentru recunoaşterea suveranităţii Rusiei asupra Crimeii anexate şi dreptul la autodeterminare al provinciilor separatiste Doneţk şi Lugansk.

Negocierile ruso-ucrainene s-au reluat vineri prin teleconferinţă, dar Rusia a avertizat că acestea riscă să fie afectate de atacul presupus ucrainean asupra unui depozit de combustibil din oraşul rus Belgorod.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Balanța se înclină în favoarea Ucrainei pe câmpul de luptă

Noile amenințări și atacurile letale rusești asupra orașelor ucrainene vin într-un moment în care situația trupelor invadatoare se deteriorează constant, scrie La Razon. În ciuda a...

Germania vrea să îi excludă din programul de azil temporar pe bărbaţii ucraineni cu vârste între 23 şi 60 de ani

Germania sprijină o modificare propusă în legislaţia UE care i-ar exclude pe bărbaţii ucraineni de vârstă mobilizabilă din programul de azil temporar, a afirmat...

Un tânăr moldovean a murit într-un accident moto din Italia

Un tânăr de 25 de ani din Republica Moldova și-a pierdut viața într-un accident rutier produs în timpul nopții în centrul stațiunii Giardini Naxos...

Un moldovean a fost găsit MORT într-o mașină furată, scufundată într-un canal din Italia

Un cetățean al Republicii Moldova, în vârstă de 36 de ani, a fost găsit fără viață într-un automobil furat, descoperit răsturnat și parțial scufundat...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.