StiripesurseSintezeErdogan îi cere lui Putin să 'cureţe' nordul Siriei de forţele...

Erdogan îi cere lui Putin să ‘cureţe’ nordul Siriei de forţele kurde

Publicat:

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan i-a vorbit duminică omologului său rus Vladimir Putin, într-o discuţie telefonică, despre necesitatea de a “curăţa” nordul Siriei de forţele kurde, relatează AFP, potrivit agerpres

“Este important şi prioritar ca zona de-a lungul frontierei să fie curăţată de terorişti, pe o suprafaţă de cel puţin 30 de km în adâncime, în conformitate cu memorandumul de la Soci din 2019”, a afirmat Erdogan, făcând referire la luptătorii kurzi ai Unităţilor de Protecţie a Poporului (YPG) din nordul Siriei, conform unui comunicat al preşedinţiei turce.

Citește și : UE, preocupată că Turcia menţine un parteneriat strâns cu Rusia

Conform Kremlinului, cei doi lideri au discutat despre “problematica” rezolvării conflictului din Siria pe baza “respectării condiţiilor” acordului ruso-turc din 2019.

“Organele de apărare şi de politică externă ale celor două ţări vor continua în acest sens contactele strânse”, a precizat preşedinţia rusă într-un comunicat.


Şeful statului turc ameninţa de la începutul lunii noiembrie cu lansarea unei operaţiuni militare terestre în nordul Siriei pentru a-i respinge pe combatanţii YPG pe care Ankara îi acuză că se află în spatele atentatului care a făcut şase morţi la Istanbul la 13 noiembrie.

Forţele kurde au negat orice implicare.

În 2019, un acord între Ankara şi Moscova a pus capăt unei alte ofensive turce, promiţând crearea unei “zone de securitate” de 30 de km pentru a proteja Turcia de atacuri care ar putea veni de pe teritoriul Siriei.

Un acord în termeni similari a fost încheiat, separat, între Ankara şi Washington în 2019.

Turcia reproşează Rusiei, precum şi SUA, că nu respectă aceste acorduri şi că nu au îndepărtat YPG de frontiera turcă.

Turcia a lansat la 20 noiembrie o serie de raiduri aeriene în nord-estul Siriei asupra unor poziţii ale combatanţilor kurzi, pe care îi califică drept “terorişti”.

Citește și : SUA trimis prima delegaţie de înalt nivel în China pentru încălzirea relaţiilor şi a pregăti vizita lui Blinken

Câteva sute de soldaţi ai coaliţiei internaţionale sunt desfăşuraţi în această regiune aflată sub controlul Forţelor Democrate Siriene (FDS, dominate de kurzi), vârful de lance al luptei împotriva grupării jihadiste Stat Islamic (SI) alungată din fiefurile sale din Siria în 2019.

Moscova şi Washingtonul şi-au exprimat opoziţia faţă de o nouă incursiune terestră a Turciei în nordul Siriei.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Curs valutar

Banca Națională a Moldovei (BNM) a stabilit datele oficiale de schimb valutar pentru astăzi. Un euro are valoarea de 20 de lei și 08 bani. Dolarul...

Părți componente ale corpului uman, depistate în iazul din Dănceni. Oamenii legii investighează cazul

Mai multe părți componente ale corpului uman au fost depistate astăzi în iazul din Dănceni, raionul Ialoveni. Oamenii legii au fost sesizați de către...

Lista premierilor de la Chişinău: Recorduri, blestemul din 2015 și anomalia de 218 zile

De la mandate de peste șapte ani la guverne care au rezistat doar câteva luni, istoria Executivului Republicii Moldova a fost marcată de perioade...

Frontul din Ucraina, aproape nemișcat în iunie, după ce trupele ruse au pierdut impulsul

Linia frontului a rămas în mare parte neschimbată în iunie în Ucraina, ca urmare a unei pierderi de impuls din partea trupelor ruse în...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.