Erdogan: Pregătirile sunt în curs de desfășurare pentru vizita lui Putin în Turcia

Publicat:

Președintele turc Tayyip Erdogan a declarat vineri că pregătirile sînt în curs de desfășurare pentru vizita liderului rus Vladimir Putin în republică, în luna august, și că au poziții comune în ceea ce privește un acord privind cerealele., potrivit noi.md.
“Știți, facem pregătiri pentru a-l primi pe domnul Putin în august”, a declarat el vineri reporterilor la Istanbul. “Și avem poziții comune cu privire la această inițiativă privind cerealele din Marea Neagră.
Secretarul general al ONU, António Guterres, i-a trimis o scrisoare dlui Putin. Sper că prin această scrisoare și prin eforturile noastre comune cu Rusia vom extinde acordul privind coridorul de cereale”, a spus Erdogan.
Emisiunea a fost transmisă de canalul A Haber TV.
“Sper că în acest fel și prin poziții comune cu Putin vom contribui la rezolvarea problemelor țărilor africane mai puțin dezvoltate și sărace”, a adăugat Erdogan. Purtătorul de cuvînt al liderului rus, Dmitri Peskov, a declarat la 10 iulie că data posibilei vizite a președintelui rus în Turcia este încă necunoscută.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Sky News a renunţat la interviul cu Boris Johnson din cauza interdicţiei de înregistrare

Sky News a renunţat la interviul cu Boris Johnson din cauza interdicţiei de înregistrare Sky News a renunţat la un interviu cu Boris Johnson, după...

Sute de morţi în câteva ore în Burkina Faso: Al-Qaida a comis unul dintre cele mai grave masacre din ultimele decenii

Sute de morţi în câteva ore în Burkina Faso: Al-Qaida a comis unul dintre cele mai grave masacre din ultimele decenii Până la 600 de...

Zelenski le cere aliaţilor săi acelaşi sprijin ca cel pe care îl oferă Israelului, pentru a doborî rachetele ruseşti

Zelenski le cere aliaţilor săi acelaşi sprijin ca cel pe care îl oferă Israelului, pentru a doborî rachetele ruseşti Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a cerut,...

Un an de la atacul Hamas în Israel – Stupefiaţi, solidari, divizaţi: israelienii sunt încă zdruncinaţi de şocul din 7 octombrie

Un an de la atacul Hamas în Israel - Stupefiaţi, solidari, divizaţi: israelienii sunt încă zdruncinaţi de şocul din 7 octombrie La un an după...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.