Erdogan se întâlnește cu șeful diplomației iraniene

Publicat:

Preşedintele turc, Recep Tayyip Erdogan, l-a primit miercuri la Ankara pe ministrul de externe iranian, Javad Zarif, care urmează să-l informeze în legătură cu întrevederea pe care a avut-o în ajun cu preşedintele sirian Bashar al-Assad, relatează AFP, potrivit agerpres.

“Am avut o discuţie foarte lungă cu Bashar al-Assad. Îl voi informa pe preşedintele Erdogan în legătură cu aceasta”, a declarat Javad Zarif, ale cărui afirmaţii au fost traduse în limba turcă de către un translator oficial, în cadrul unei conferinţe de presă cu omologul său turc Mevlut Cavusoglu, înainte de a începe întâlnirea cu Erdogan.


Citește și: UE ‘regretă profund’ măsurile luate de americani împotriva Cubei

Ankara a rupt legăturile cu regimul Assad la declanşarea conflictului sirian în 2011 şi îi susţine pe rebelii care încearcă să-l îndepărteze de la putere pe preşedintele sirian, dar preşedintele Erdogan a admis în februarie că Turcia menţine contacte ”la nivel scăzut” cu regimul sirian.

La rândul său, Iranul este, împreună cu Rusia, unul dintre principalii aliaţi ai regimului sirian în războiul civil care devastează ţara. Cele două ţări mediază alături de Turcia aşa-numitul proces Astana pentru a găsi o soluţie la conflictul din Siria.

De-a lungul anilor, Erdogan nu a avut cuvinte destul de dure pentru a-l descrie pe Assad pe care l-a tratat în mod constant ca pe un ”criminal”. Dar retorica sa pare să se fi înmuiat în ultimele luni.

Citește și: Conservatorii canadieni au câștigat alegerile din Alberta

“În Siria, de la început, pe teren, nu suntem de acord cu Iranul pe multe subiecte”, a declarat ministrul de externe turc. “Dar am decis să cooperăm cu Iranul pentru o soluţie politică”, a subliniat el.

O nouă rundă de discuţii între Iran, Rusia şi Turcia este programată pentru 25 şi 26 aprilie în Kazahstan.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

În urma dictatorului

În urma dictatorului Ce se petrece după prăbușirea inevitabilă a unui regim personal. Filmul „Moartea lui Stalin” (2017) începe cu dictatorul prăbușit în stare de inconștiență...

Din Rusia pentru Houthi, cu dragoste (editorial)

Din Rusia pentru Houthi, cu dragoste Sub veghea lui Biden, amenințarea la adresa transporturilor maritime globale a luat amploare. Președintele Biden și-a dedicat discursul de adio...

The New York Times: Cum s-a transformat mințitul în dezinformare

Cum s-a transformat mințitul în dezinformare După momentul în care Donald Trump a contestat validitatea certificatului de naștere al lui Barack Obama, Trump a continuat...

Cum s-a degradat libertatea sub veghea lui Biden (editorial)

Cum s-a degradat libertatea sub veghea lui Biden Succesorul lui va moșteni o lume incomparabil mai primejdioasă Președintele Biden a luat ieri cuvântul la ONU, fiind...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.