StiripesurseExterneErdogan şi-a anunţat candidatul la alegerile municipale pentru a recâştiga Ankara

Erdogan şi-a anunţat candidatul la alegerile municipale pentru a recâştiga Ankara

Publicat:

Erdogan şi-a anunţat candidatul la alegerile municipale pentru a recâştiga Ankara

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan şi-a prezentat joi candidatul la alegerile municipale din 31 martie la Ankara, care va avea misiunea dificilă de a recâştiga capitala Turciei, trecută în mâinile opoziţiei în 2019, relatează France Presse.

Turgut Altinok, actualul primar în Keçiören, unul dintre cele mai populate cartiere ale Ankarei, va apăra Partidul Justiţiei şi Dezvoltării (AKP, islamo-conservator) al preşedintelui Erdogan împotriva primarului popular în exerciţiu Mansur Yavas, membru al principalului partid de opoziţie (CHP, social-democrat), potrivit stiripesurse.ro.

Citește și: Pașaportul moldovenesc, luxul râvnit de rușii din Rusia

Cei doi sexagenari au un trecut comun în extrema dreaptă: ambii au fost membri ai Partidului Acţiunii Naţionaliste (MHP), aliat al preşedintelui Erdogan din 2018.

Mansur Yavas, care se numără printre cei mai populari politicieni ai Turciei, este lăudat pentru acţiunea sa din 2019 la conducerea Ankarei.


CHP a recâştigat de asemenea controlul Istanbulului în acel an, provocând cea mai umilitoare înfrângere pentru AKP, aflat la putere din 2002. Cele mai mari două oraşe ale Turciei erau în mâinile AKP şi ale predecesorilor săi islamişti de douăzeci şi cinci de ani.

“Al doilea partid al ţării noastre, CHP, acţionează ca un slujitor al imperialismului”, a acuzat joi preşedintele Erdogan, prezentând la Ankara candidaţii partidului său în mai multe mari oraşe ale Turciei.

Citește și: Două poduri rutiere din Bălți vor fi reparate

“Nu numai că ne vom elibera oraşele şi le vom oferi servicii adecvate, dar le vom salva şi de aceşti slujitori ai imperialismului şi terorismului”, a insistat el, repetând retorica folosită la ultimele alegeri prezidenţiale, pe care le-a câştigat la sfârşitul lunii mai.

Preşedintele turc, aflat la putere din 2003, l-a însărcinat la începutul lunii ianuarie pe Murat Kurum, unul dintre foştii săi miniştri ai mediului, să candideze la Istanbul la alegerile municipale din 31 martie împotriva primarului în exerciţiu Ekrem Imamoglu, considerat unul dintre potenţialii candidaţi la alegerile prezidenţiale din 2027.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Tofan, la Forumul de Afaceri Moldova–India: ‘Moldova poate deveni o platformă de investiții pentru companiile indiene și un punct de acces spre piața UE’

Moldova poate deveni o platformă de investiții pentru companiile indiene și un punct de acces către piața Uniunii Europene, a declarat premierul desemnat Vasile...

Bilanț CNA pentru primele șase luni ale anului: sute de dosare penale trimise în judecată și active de sute de milioane de lei, sechestrate

Centrul Național Anticorupție a pornit 428 de cauze penale în primele șase luni ale anului și a trimis în judecată circa jumătate dintre dosarele...

Alți doi procurori din municipiului Chișinău au fost evaluați de Comisia de evaluare a procurorilor

Alți doi procurori au fost evaluați de Completul B al Comisiei de evaluare a procurorilor. Audierile au avut loc la finele săptămânii trecute și...

Pescuit ilegal pe Nistru: mai multe persoane au fost amendate

Mai multe persoane au fost amendate după ce au fost prinse pescuind noaptea în râul Nistru și capturând pești sub dimensiunea minimă admisă de...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.