StiripesurseDiasporaErdogan speră să-i aducă faţă în faţă pe Putin şi Zelenski

Erdogan speră să-i aducă faţă în faţă pe Putin şi Zelenski

Publicat:

Înregistrarea de progrese în discuţiile dintre negociatorii din Ucraina şi Rusia, care încep marţi la Istanbul, ar deschide calea către o întâlnire între liderii celor două ţări, le-a transmis preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan celor două delegaţii înaintea convorbirilor, relatează Reuters şi AFP, potrivit agerpres.

Într-o intervenţie difuzată în direct de posturile de televiziune turce, Erdogan a spus că este timpul ca discuţiile să ducă la rezultate concrete şi a cerut o încetare a focului imediată în Ucraina.

Citeşte şi: Hunter Biden a ajutat la obținerea milioanelor de dolari pentru finanțarea unui program militar de cercetare biotehnologică din Ucraina – Black News

”Cele două părţi au îngrijorări legitime, este posibil să se ajungă la o soluţie acceptabilă pentru comunitatea internaţională. Depinde de cele două părţi să se pună capăt acestei tragedii”, a subliniat şeful statului turc.

El a apreciat că ”prelungirea conflictului nu este în interesul nimănui”.


Citeşte şi: Ucraina neagă că l-ar fi OTRĂVIT pe Abramovici – Black News

Această rundă a negocierilor ruso-ucrainene are loc la Palatul Dolmabahçe din Istanbul, unde preşedinţia turcă dispune de birouri.

Turcia a găzduit pe 10 martie, la Antalya (sud), prima întâlnire între miniştrii de externe ucrainean şi rus după începerea invaziei militare ruse în Ucraina, în 24 februarie. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Unul dintre cele mai grave atacuri ale Rusiei în Marea Neagră declanșează un protest diplomatic

Atacarea navelor comerciale și pierderea de vieți omenești în rândul civililor sunt „inacceptabile”, a transmis guvernul indian, citat de Reuters, potrivit stiripesurse.ro. India a convocat...

Războiul din Ucraina pedepsește minoritățile și săracii din Rusia

Războiul împotriva Ucrainei a curmat sute de mii de vieți în Rusia, însă victimele conflictului declanșat de Vladimir Putin nu sunt distribuite uniform pe...

De ce ucrainenii vor ca ‘Măcelarul’ să plece din fruntea armatei

„Fedorov = mai multe decese în rândul rușilor, Syrskyi = mai multe decese în rândul ucrainenilor.” Acest slogan, scris pe cartoane, a fost unul...

Rusia a lansat unul dintre cele mai agresive atacuri cu rachete balistice de până acum, în războiul cu Ucraina

Rusia a lansat unul dintre cele mai ample atacuri cu rachete balistice împotriva Ucrainei de la declanșarea invaziei sale pe scară largă, în urmă...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.