StiripesurseRăzboi in UcrainaErdogan va discuta cu Putin despre centrala Zaporojie şi precizează că...

Erdogan va discuta cu Putin despre centrala Zaporojie şi precizează că Turcia ‘nu are pretenţii’ la teritoriul sirian

Publicat:

Preşedintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, a anunţat vineri că va discuta despre centrala nucleară Zaporojie cu preşedintele rus Vladimir Putin, după o întrevedere cu liderul ucrainean Volodimir Zelenski, informează Reuters, potrivit agerpres.

Zelenski a declarat că Rusia trebuie să elimine toate minele din zonă, a spus Erdogan joi, într-un interviu acordat în timpul zborului său de întoarcere din oraşul ucrainean Lvov, potrivit declaraţiilor sale raportate de mass-media turce.

Citeşte şi: Forţele aeriene ruse au tras la Kerci, în peninsula Crimeea – Black News

“Vom discuta problema (centralei nucleare Zaporojie) cu (Vladimir) Putin şi îi vom cere în mod concret Rusiei să facă ceea ce trebuie, ca un pas important pentru pacea în lume”, a subliniat Erdogan.

În acelaşi interviu, Erdogan a asigurat, potrivit AFP, că Turcia “nu are pretenţii” la teritoriul sirian. “Nu avem pretenţii la teritoriul Siriei (…). Regimul (de la Damasc) trebuie să fie conştient de acest lucru”, a declarat Erdogan, care ameninţă din luna mai cu o nouă ofensivă în nordul Siriei împotriva unor grupări kurde.


Preşedintele turc a reafirmat, însă, că armata Ankarei – prezentă în zone din nordul teritoriului sirian ce se învecinează cu Turcia – este “gata” în orice moment să lanseze o nouă ofensivă.

Între 2016 şi 2019, armata turcă a lansat trei operaţiuni de anvergură în nordul Siriei, vizând miliţii şi organizaţii kurde.

Ankara vrea să creeze o “zonă de securitate” de 30 de kilometri la frontiera sa sudică.

De asemenea, potrivit Reuters, Erdogan a dat asigurări că nu a respins niciodată dialogul şi diplomaţia în relaţiile cu Siria. Diplomaţia între state nu poate fi niciodată total întreruptă, a spus Erdogan, pe un ton mai blând decât în afirmaţiile sale anterioare.

Citeşte şi: Explozii în apropierea unei baze aeriene ruse la nord de Sevastopol – Black News

Marţi, Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului (OSDO) a raportat că 17 persoane au fost ucise în lovituri ale armatei turce asupra unei poziţii a regimului sirian lângă frontiera turcă, după confruntări în timpul nopţii între forţele Ankarei şi combatanţi kurzi.

Preşedintele Erdogan, care s-a deplasat joi în Ucraina pentru prima dată de la începutul invaziei ruse, a îndemnat de asemenea la “întărirea” coordonării cu Moscova în nordul Siriei, pentru a lupta împotriva “terorismului”.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

De ce ucrainenii vor ca ‘Măcelarul’ să plece din fruntea armatei

„Fedorov = mai multe decese în rândul rușilor, Syrskyi = mai multe decese în rândul ucrainenilor.” Acest slogan, scris pe cartoane, a fost unul...

Rusia a lansat unul dintre cele mai agresive atacuri cu rachete balistice de până acum, în războiul cu Ucraina

Rusia a lansat unul dintre cele mai ample atacuri cu rachete balistice împotriva Ucrainei de la declanșarea invaziei sale pe scară largă, în urmă...

În plin scandal din cauza demiterii ministrului Apărării, Zelenski vrea să-l schimbe și pe șeful Armatei

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski ia în calcul demiterea comandantului-șef al Forțelor Armate, generalul Oleksandr Sîrski, la numai câteva zile după ce l-a înlăturat pe...

O nouă țară acuză Rusia că recrutează prin înșelăciune oameni pentru războiul din Ucraina: ‘Primim apeluri sfâșietoare’

Guvernul din Botswana a avertizat sâmbătă că un număr "alarmant" de cetăţeni ai ţării sunt atraşi prin metode înşelătoare în Rusia şi apoi obligaţi...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.