StiripesurseȘtirile zileiErin O'Toole, noul şef al Partidului Conservator canadian

Erin O’Toole, noul şef al Partidului Conservator canadian

Publicat:

Partidul Conservator canadian, cea mai mare formaţiune de opoziţie, şi-a ales luni noul lider, în persoana lui Erin O’Toole, deputat şi fost ministru, care devine astfel principalul rival al premierului liberal Justin Trudeau, transmit Reuters şi AFP, scrie agerpres.

O’Toole îl înlocuieşte pe Andrew Scheer, care a suportat consecinţele eşecului de a-l învinge pe Justin Trudeau la scrutinul naţional din toamna trecută.

Citește și : Alexei Navalnîi se află sub protecţia poliţiei în spitalul din Berlin

Erin O’Toole a câştigat în faţa mai cunoscutului Peter MacKay, cofondator al partidului în 2003 şi fost membru marcant al guvernului premierului conservator Stephen Harper, şi a altor doi candidaţi.

Campania în interiorul Partidului Conservator a fost umbrită de pandemia de coronavirus. Rezultatele scrutinului, anunţate în cadrul unei conferinţe virtuale transmise de la Ottawa, au fost anunţate cu o întârziere de cinci ore din cauza unor probleme tehnice cu una din maşinile care au contabilizat cele aproape 175.000 de buletine de vot.


‘Partidul Conservator va fi pregătit pentru viitoarele alegeri şi le va câştiga’, a declarat O’Toole în discursul de acceptare a funcţiei de lider.

Erin O’Toole, în vârstă de 47 de ani, căsătorit şi tată a doi copii, se descrie ca un ‘conservator adevărat’, angajându-se ‘să pună Canada pe primul loc’ şi să ajute familiile şi economia să-şi revină de pe urma crizei coronavirusului.

Membru din 2012 al parlamentului din partea provinciei Ontario, O’Toole mai candidase de două ori, fără succes, la şefia partidului.

Fost membru al Royal Canadian Air Force, el a deţinut pentru scurt timp, în 2015, funcţia de ministru pentru problemele veteranilor în cabinetul condus de Stephen Harper.

Sprijinul pentru liberali a crescut după ce guvernul a cheltuit sute de miliarde de dolari în ajutoare de urgenţă în timpul pandemiei, dar s-a redus în ultimele săptămâni pe fondul unui scandal de etică în care sunt implicaţi Trudeau şi ex-ministrul său de finanţe, Bill Morneau.

Trudeau are nevoie de sprijinul a cel puţin unuia din cele trei partide din opoziţie pentru a guverna, iar la sfârşitul lunii septembrie urmează să aibă loc un vot de încredere crucial cu privire la planul de redresare economică al executivului.

Dacă alegerile ar avea loc acum, liberalii ar obţine 36,4% din voturi, iar conservatorii 29,9%, conform unui sondaj agregat realizat de Canadian Broadcasting Corp., radio-televiziunea canadiană.

Citește și : Locuitorii din zonele de coastă din Louisiana şi Cuba, evacuaţi din calea uraganelor Marco şi Laura

Pentru noul lider conservator, una din provocări va fi să recâştige voturile alegătorilor din centre urbane precum Toronto, Vancouver şi Montreal, care deţin mai multe mandate parlamentare decât zonele rurale şi care au fost bastioane liberale în ultimele două alegeri naţionale.

În discursul său de acceptare, O’Toole le-a întins o mână votanţilor de stânga, spunând că este loc pentru ei în Partidul Conservator.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Alarmant! 14 fraude telefonice în 24 de ore

În ultimele 24 de ore, Poliția a înregistrat 14 sesizări privind fraude telefonice, prejudiciul total estimat fiind de aproximativ 3 milioane de lei. Citește și:...

CNAS îndeamnă cetățenii să acceseze contul personal de asigurări sociale

Casa Națională de Asigurări Sociale (CNAS) îndeamnă cetățenii să acceseze contul personal de asigurări sociale pentru a verifica dacă angajatorii respectă obligația de a...

Banii moldovenilor din diasporă – la vederea autorităților fiscale din Moldova

Serviciul Fiscal de Stat (SFS) va putea face schimb automat de informații privind un număr mai mare de categorii de conturi financiare cu autoritățile...

Usatîi propune soluții pentru recuperarea banilor furați de escroci

Liderul formațiunii „Partidul Nostru” afirmă că a identificat două căi prin care victimele escrocheriilor își pot recupera banii. Citește și: Accident fatal la Taraclia. Șoferul...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.