EROARE colosală în UK! 250 de interpreţi afgani au fost DECONSPIRAŢI

Publicat:

Ministerul Apărării britanic a anunţat deschiderea unei anchete după dezvăluirea din greşeală a datelor personale ale interpreţilor afgani care au lucrat pentru forţele britanice şi încearcă să se stabilească în Regatul Unit, relatează marţi France Presse, potrivit agerpres.

Potrivit BBC, adresele de e-mail a peste 250 de afgani care încearcă să se stabilească în Marea Britanie au fost copiate dintr-o eroare într-un e-mail al Ministerului Apărării, permiţând tuturor destinatarilor mesajului să le vadă numele şi fotografiile uneori asociate.


Citeşte şi: Certificatul de vaccinare devine OBLIGATORIU pentru a fi lăsat la toaletă – Black News

O purtătoare de cuvânt a ministerului a declarat luni seară că “a fost deschisă o anchetă”.

“Ne cerem scuze tuturor celor afectaţi de această încălcare şi lucrăm din greu pentru a ne asigura că acest lucru nu se va mai întâmpla”, a adăugat ea.

Mai multe personalităţi politice au criticat guvernul după acest incident, subliniind potenţialele riscuri pentru interpreţii afgani care încearcă să părăsească ţara lor după ce talibanii au pus mâna pe putere luna trecută.

Citeşte şi: Partidul lui Justin Trudeau câştigă alegerile din Canada – Black News

“Le-am spus acestor interpreţi afgani că le vom asigura securitatea, dar aceste scurgeri de date pun vieţi în pericol în mod inutil”, a deplâns pe Twitter deputatul John Healey, responsabil cu probleme de apărare în cadrul laburiştilor, principalul partid de opoziţie.

În tabăra conservatoare a prim-ministrului Boris Johnson, deputatul Johnny Mercer a denunţat de asemenea o “neglijenţă criminală”, considerând că aceasta probabil îi va forţa pe interpreţi “să-şi schimbe din nou locuinţa” în grabă pentru a evita represalii.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

România a început să exporte gaze naturale în Ucraina de la 1 iulie

România a început să exporte gaze naturale în Ucraina de la 1 iulie România a început să exporte gaze naturale în Ucraina de la 1...

Lungul drum al partidului familiei Le Pen spre puterea din Franța: De la ‘diavolul republicii’ Jean-Marie la ‘de-demonizarea’ operată de Marine

Lungul drum al partidului familiei Le Pen spre puterea din Franța: De la 'diavolul republicii' Jean-Marie la 'de-demonizarea' operată de Marine Pe cale să devină...

Călătoriile cu avionul se scumpesc din nou în această vară, în România: Biletele vor costa chiar și cu 75 de euro mai mult

Călătoriile cu avionul se scumpesc din nou în această vară, în România: Biletele vor costa chiar și cu 75 de euro mai mult Călătoria cu...

Ucraina nu poate să oprească avansarea trupelor ruse. Zelenski dă vina pe Occident

Ucraina nu poate să oprească avansarea trupelor ruse. Zelenski dă vina pe Occident În ciuda înțelegerilor de securitate și ale pachetelor de ajutor militar promise...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.