StiripesurseȘtirile zileiErupţia unui vulcan din Filipine provoacă evacuarea a peste 74.000 de...

Erupţia unui vulcan din Filipine provoacă evacuarea a peste 74.000 de oameni

Publicat:

Cel mai activ vulcan din Filipine, intrat în faza de erupţie în urmă cu aproape două săptămâni, a determinat evacuarea a peste 74.000 de persoane, au anunţat joi cercetătorii din această ţară, citaţi de DPA, potrivit agerpres.

Vulcanul Mayon din provincia Albay, aflat la sud de Manila, la o distanţă de 330 de kilometri faţă de capitala filipineză, aruncă în atmosferă jeturi de lavă şi coloane de cenuşă încă de duminică, la o săptămână după ce a intrat în faza de erupţie, pe 13 ianuarie.

Citeşte şi: Patru americani au murit în atacul talibanilor din Kabul

Un strat de cenuşă vulcanică s-a depus în oraşele de la poalele muntelui, obligând autorităţile din Filipine să suspende cursurile şcolare în întreaga provincie. Cursele aeriene interne au fost de asemenea anulate.

Nu au fost raportate decese deocamdată, însă autorităţile se tem de un impact negativ pe care depunerile de cenuşă vulcanică ar putea să le aibă asupra sănătăţii şi au avertizat în legătură cu condiţiile de trai existente în centrele de evacuare, care sunt foarte aglomerate.


Institutul de Vulcanologie şi Seismologie din Filipine (Phivolcs) a avertizat că această erupţie ar putea să dureze mai multe luni, întrucât presiunea magmei continuă să crească în interiorul vulcanului Mayon.

Măsurătorile electronice au “indicat o creştere susţinută şi o gonflare a bazei vulcanului Mayon, ce concordă cu presiunea generată de pătrunderea magmatică”, au transmis cercetătorii de la Phivolcs într-un comunicat.

Citeşte şi: Un tren de pasageri A DERAIAT în Italia. Cel puţin doi oameni au murit 

Autorităţile au evacuat rezidenţii care locuiesc într-o rază de 9 kilometri în jurul vulcanului, extinzând astfel zona de pericol, în urma avertismentelor referitoare la producerea unor noi erupţii violente şi a unor scurgeri de noroi generate de ploile aduse de un front atmosferic de presiune joasă.

Vulcanul Mayon, ce are o înălţime de 2.463 de metri, a erupt de aproximativ 50 de ori începând cu anul 1616. Cea mai recentă erupţie a lui şi care a făcut victime s-a produs în mai 2013, când cinci turişti pasionaţi de drumeţii montane au murit. Alte şapte persoane au fost rănite.

Cea mai violentă erupţie a vulcanului Mayon a avut loc în 1814, când peste 1.200 de persoane au murit şi un întreg oraş a fost îngropat sub un strat gros de cenuşă şi noroi. O altă erupţie, produsă în 1993, a ucis 79 de persoane.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Au ajuns să poarte măști de gaz din cauza vecinei. Acum cer despăgubiri de 200.000 de dolari

Un cuplu din Portland, Oregon, și-a dat vecina în judecată pentru mai mult de 200.000 de dolari. Motivul: mirosul toxic provenit dintr-o căsuță mobilă...

Economia rusă e strangulată de atacurile ucrainene asupra rafinăriilor ei

Economia rusă e din ce în ce mai vulnerabilă la atacurile Ucrainei asupra infrastructurii ei energetice. În fața riscului penuriei de benzină, autoritățile se...

Bosnia: Bătălia secretă dintre Trump și Europa pentru controlul orașului Sarajevo

Cu patru luni înainte de alegeri cruciale, succesiunea Înaltului Reprezentant Christian Schmidt cristalizează tensiunile dintre Washington și europeni. O decizie este așteptată la Sarajevo...

Lovitură pentru Trump: Camera Reprezentanților (cu voturi de la 4 republicani) a adoptat o rezoluție care cere retragerea SUA din războiul cu Iranul

Camera Reprezentanților a SUA a adoptat miercuri o rezoluție prin care îi cere președintelui Donald Trump să retragă forțele americane implicate în conflictul cu...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.