Un tribunal din Moscova a dispus miercuri dizolvarea Centrului pentru Drepturile Omului al ONG-ului Memorial, la o zi după interzicerea structurii-mamă a acestei organizaţii emblematice, care a stârnit indignare în străinătate, relatează AFP şi Reuters, potrivit agerpres.
Tribunalul “a decis să accepte solicitarea procurorului de a dizolva organizaţia de apărare a drepturilor omului Memorial şi a tuturor entităţilor afiliate”, a declarat judecătorul Mihail Kazakov.
Citeşte şi: Pe fondul tensiunilor cu Rusia, americanii menţin un portavion în Mediterană – Black News
Decizia de miercuri se aplică organismului care ţine evidenţa actelor de încălcare a drepturilor omului în Rusia contemporană, în special persecuţiile politice în justiţie împotriva opozanţilor preşedintelui Vladimir Putin.
Marţi, Curtea Supremă a interzis organizaţia-mamă, Memoria International, şi structurile sale care anchetează epurările din perioada sovietică.
Centrul pentru Drepturile Omului al Memorial a fost dizolvat pentru că a încălcat o lege controversată privind “agenţii străini” şi pentru că a făcut apologia “terorismului” şi “extremismului”.
În ciuda frigului, zeci de persoane s-au adunat în faţa tribunalului pentru a-şi exprima sprijinul faţă de această organizaţie emblematică a istoriei contemporane a Rusiei.
Fondată în 1989 de disidenţi sovietici care au dorit să salveze memoria victimelor crimelor staliniste, ONG-ul Memorial s-a impus apoi ca un pilon al societăţii civile, deranjând Kremlinul prin angajamentul său în apărarea libertăţilor publice.
“Dacă vom fi dizolvaţi, acest lucru va confirma că acţiunile penale cu scopuri politice au devenit o realitate sistemică a vieţilor noastre”, a pledat miercuri la tribunal Alexandr Cerkasov, care conduce Centrul pentru Drepturile Omului.
Cele două decizii de dizolvare pronunţate marţi şi miercuri marchează depăşirea unei noi limite în represiunea prin orice mijloace împotriva vocilor care critică Kremlinul.
Anul 2021 a fost marcat de închiderea principalului adversar al Kremlinului, Alexei Navalnîi, apoi de interzicerea mişcării sale, pentru “extremism”, dar şi de desemnarea a numeroase ONG-uri şi media independente sau a multor persoane drept “agenţi străini”.
Această etichetă, care aminteşte de cea de “duşman al poporului” din epoca sovietică, obligă persoanele sau entităţile vizate să se supună unor dificile demersuri administrative şi să menţioneze acest statut în fiecare dintre materialele lor.
Invocând exact nerespectarea acestei obligaţii în unele materiale, autorităţile ruse au obţinut dizolvarea Memorial şi a Centrului său pentru Drepturile Omului.
Centrul a fost de asemenea acuzat că a făcut apologia “terorismului” şi “extremismului” prin faptul că a publicat o listă de deţinuţi pe care se aflau numele membrilor unor grupuri religioase sau politice interzise în Rusia.
Organizaţiile spun că acuzaţiile care li se aduc sunt motivate politic.
Grupuri internaţionale de apărare a drepturilor omului şi Departamentul de Stat al SUA au condamnat decizia de marţi împotriva Memorial, care încheie un an de măsuri fără precedent de reprimare a opoziţiei în Rusia.
Susţinătorii ONG-ului consideră că regimul lui Putin vrea suprimarea Memorial pentru a trece sub tăcere propriile derive, dar şi istoria represiunilor sovietice, deoarece Kremlinul îşi doreşte mai degrabă să celebreze moştenirea de eroism a URSS în faţa nazismului, decât să apere memoria milioanelor de victime din perioada stalinistă.
Reprezentanţi ai Memorial au declarat în ultimele săptămâni că organizaţia va continua să activeze într-un mod sau altul chiar şi în caz de dizolvare.











