StiripesurseDiasporaEstonia, Letonia şi Lituania cer accelerarea livrărilor de arme către Ucraina

Estonia, Letonia şi Lituania cer accelerarea livrărilor de arme către Ucraina

Publicat:

Estonia, Letonia şi Lituania vor accelerarea livrărilor de arme către Ucraina de la aliaţii săi occidentali, în timp ce se apropie marcarea unui an de la începutul războiului, relatează vineri DPA, potrivit agerpres.  

“Lunile următoare vor fi foarte dificile, pot fi chiar decisive în ceea ce priveşte acest război. Deci trebuie să accelerăm şi
să ne sporim sprijinul pentru Ucraina – în primul rând asistenţa militară”, a declarat prim-ministrul lituanian Ingrida Simonyte după o reuniune a liderilor celor trei state baltice în capitala Estoniei, Tallinn.

Citește și : Biden subliniază necesitatea respectării regulilor convenite pe Esplanada Moscheilor

Comentariile ei vin după ce mai multe săptămâni s-a discutat dacă susţinătorii Kievului ar putea oferi tancuri de luptă germane moderne, cerute demult de conducerea ucraineană.

Timpul este esenţial a spus prim-ministra estonă Kaja Kallas, care a avertizat că astfel de livrări de arme nu ar trebui să vină prea târziu, în timp ce Ucraina luptă împotriva atacurilor în curs. Moscova controlează deja aproximativ 18% din teritoriul vecinului său.


“Este foarte important să vedem rezultatele cât mai repede posibil, inclusiv rezultatele pe câmpul de luptă. Ajutorul pentru Ucraina nu trebuie să vină prea târziu şi să nu fie fragmentat”, a adăugat Kallas.

“Rusia se pregăteşte pentru o nouă ofensivă pe scară largă şi asistenţa noastră acordată Ucrainei trebuie să fie suficientă pentru a-i face faţă”, a mai declarat ea.

Anumite informaţii sugerează că Moscova pregăteşte un nou atac înainte de dezgheţul de primăvară.

Citește și : Trei români au murit într-un grav accident petrecut în Slovenia

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean a încercat să se sinucidă în Italia

Un cetățean al Republicii Moldova a fost salvat de polițiști în orașul Cesena din Italia, în timp ce ar fi încercat să-și ia viața....

De ce sunt proteste în Ucraina după demiterea lui Fedorov

Demiterea ministrului ucrainean al Apărării, Mihailo Fedorov, provoacă tensiuni. În centrul crizei se află un conflict între conducerea armatei și direcția reformelor. O provocare...

Bilanț alarmant ONU: Numărul civililor uciși și răniți în războiul din Ucraina a crescut cu 37% în prima jumătate a anului ...

Numărul civililor ucişi sau răniţi în conflictul între Rusia şi Ucraina a crescut cu 37% în primele şase luni ale acestui an, a avertizat...

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.