Eurodeputaţii îi cer şefului diplomaţiei UE să adopte o poziţie mai fermă faţă de Tunisia

Publicat:

Membrii Parlamentului European i-au solicitat şefului diplomaţiei europene Josep Borrell să adopte o poziţie mai fermă împotriva alunecării Tunisiei către dictatură, în urma unui referendum privind extinderea puterilor preşedintelui, funcţie deţinută în prezent de controversatul Kais Saied, relatează marţi euractiv.com, informează mediafax.

Într-o scrisoare adresată lui Borrell, eurodeputaţi din mai multe grupuri politice avertizează că ”la un an după lovitura de stat a preşedintelui Saied, Tunisia se află la o răscruce şi trebuie să se asigure că deceniul trecut plin de realizări în sfera democraţiei nu este uitat”.


Citește și : Ursula von der Leyen lansează un apel la solidaritate pentru rezolvarea crizei gazelor

Semnatarii adaugă că poziţia adoptată până acum de serviciul diplomatic al UE ”reflectă un angajament mult mai slab al Uniunii Europene, văzut de unii drept o acceptare tacită sau un sprijin pentru status quo-ul preşedintelui Saied”.

Potrivit institutului de sondare a opiniei publice Sigma Conseil, în referendumul boicotat de principalele partide de opoziţie 92,3% dintre cei prezenţi la urne au votat ‘da’ pentru noua Constituţie a Tunisiei, însă rata participării a fost de numai 25%.

Într-un discurs după anunţarea acestor estimări neoficiale, preşedintele Kais Saied a declarat că ”rata prezenţei la vot ar fi fost mai mare dacă referendumul ar fi avut loc două zile mai târziu”.

El a promis că ”toţi cei care au comis crime împotriva ţării vor fi traşi la răspundere pentru acţiunile lor”.

Citește și : Germania este în pragul recesiunii după ce încrederea în economie s-a prăbuşit în luna iulie

Primele rezultate oficiale ale referendumului sunt aşteptate cel mai devreme marţi după-amiază.

Ales în mod democratic în 2019, Kais Saied a acaparat întreaga putere în 25 iulie 2021; invocând blocaje politico-economice, el l-a destituit pe prim-ministru şi a îngheţat parlamentul, pe care l-a dizolvat în martie acest an.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Evenimente dedicate cetățenilor Republicii Moldova din diaspora

Evenimente dedicate cetățenilor Republicii Moldova din diaspora Pe parcursul lunii august, în Republica Moldova vor fi organizate mai multe evenimente dedicate diasporei, în cadrul unei...

Moldovenii pot vota din şase ţări la alegerile din toamnă

Moldovenii pot vota din şase ţări la alegerile din toamnă Comisia Electorală Centrală (CEC) a aprobat Regulamentul privind particularitățile organizării și implementării votului prin corespondență. Regulamentul...

Kamala Harris, Moldova și moldovenii

Kamala Harris, Moldova și moldovenii Moldovenii sunt puțin interesați de procesele politice care au loc în SUA. Aceasta chiar dacă sunt conștienți că de linia...

Un moldovean s-a înecat într-un lac din Franţa

Un moldovean s-a înecat într-un lac din Franţa Un tânăr de 28 de ani din raionul Sângerei, s-a înecat în lacul Neaufles-Saint-Martin din apropierea comunei...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.