Eurodeputatul grec Giorgos Kyrtsos a depus plângere pentru că ar fi fost supravegheat de serviciul secret

Publicat:

Eurodeputatul grec Giorgos Kyrtsos, membru al grupului Renew Europe din Parlamentul European, a anunţat miercuri la Atena că a sesizat justiţia din ţara sa pentru că ar fi fost supravegheat de serviciul secret, aflat în centrul unui scandal de interceptări ilegale care zguduie Grecia, transmite AFP, potrivit agerpres

‘Am depus plângere împotriva celor responsabili (de supraveghere)’, printre care fostul şef al serviciului de informaţii EYP, demis în august, a declarat Kyrtsos la ieşirea din sediul Parchetului.


Citește și : Bulgaria a exportat arme în valoare de 2,3 miliarde euro în perioada ianuarie-august

El a subliniat că i-au fost ‘încălcate drepturile constituţionale şi democratice’ şi s-a arătat indignat că, ‘în calitate de eurodeputat’ este ‘considerat suspect şi periculos pentru securitatea patriei’ sale.

Plângerea a fost depusă la cinci zile după ce site-ul Euractiv a scris că Giorgos Kyrtsos şi un jurnalist grec de investigaţii au fost ‘victimele Watergate-ului grec’, scandalul interceptărilor ce au vizat politicieni şi jurnalişti.

Scandalul a izbucnit în iulie după ce Nikos Androulakis, eurodeputat şi lider al opoziţiei socialiste PASOK-KINAL, a depus plângere, afirmând că a fost victima mai multor tentative de infectare a telefonului său cu softul spion Predator.

La începutul anului, doi jurnalişti de investigaţii sesizaseră deja justiţia pentru că ar fi fost supravegheaţi.

Prim-ministrul grec Kyriakos Mitsotakis, care a recunoscut supravegherea lui Nikos Androulakis de către EYP, a dezminţit de mai multe ori folosirea softului Predator şi a lăsat cazul în seama justiţiei.

Însă, până acum, ancheta judiciară şi o comisie parlamentară de investigaţie nu au produs niciun rezultat.

Giorgos Kyrtsos a fost ales în PE pe lista partidului conservator Noua Democraţie al premierului Kyriakos Mitsotakis, de unde a fost însă dat afară în ianuarie după ce a criticat poziţia guvernului în materie de libertate a presei.

Citește și : Zelenski va fi primit la Casa Albă şi se va adresa Congresului Statelor Unite

Luna trecută, un săptămânal elen apropiat de opoziţia de stânga a publicat o listă cu zeci de oameni politici, printre care miniştri în funcţie, jurnalişti şi oameni de afaceri, care ar fi fost vizaţi de Predator.

Printre aceştia se afla şi Eva Kaili, eurodeputată socialistă şi fostă vicepreşedintă a Parlamentul European, arestată la Bruxelles într-un scandal de corupţie la PE implicând Qatarul. Eva Kaili nu a reacţionat până acum în legătură cu prezumtiva sa supraveghere.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Explozie puternică într-un club din Paris, provocată de o trotinetă electrică; Trei persoane au fost rănite

Explozie puternică într-un club din Paris, provocată de o trotinetă electrică; Trei persoane au fost rănite Trei persoane au fost rănite la Paris după ce...

O faimoasă stațiune din Italia este nevoită să refuze turiști din cauză că nu mai are suficientă apă

O faimoasă stațiune din Italia este nevoită să refuze turiști din cauză că nu mai are suficientă apă Așezat în vârful unui deal de pe...

Care sunt țările din Europa unde poți fi plătit pentru a fi bunic

Care sunt țările din Europa unde poți fi plătit pentru a fi bunic În unele țări europene, a fi bunic a devenit o ocupație plătită....

Tot mai multe sate din Republica Moldova aleg să se înfrățească cu localități din România. Care ar fi scopul

Tot mai multe sate din Republica Moldova aleg să se înfrățească cu localități din România. Care ar fi scopul Tot mai multe sate din Republica...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.