Alegătorii români sunt aşteptaţi la urne trei duminici la rând, într-un maraton electoral, pentru a-şi alege preşedintele, dar şi reprezentanţii în cele două Camere ale Parlamentului, relatează Euronews.
Aproximativ 19 milioane de alegători urmează să se pronunţe în primul tur al alegerilor prezidenţiale. Turul doi este programat la 8 decembrie, potrivit stiripesurse.
Citește și: Rezervele de aur ale Rusiei au ajuns la cel mai ridicat nivel din istoria sa. Cât valorează
În primul tur al alegerilor prezidenţiale se înfruntă 14 candidaţi. Potrivit sondajelor, cinci dintre ei au şanse reale să ajungă în turul doi.
Premierul Marcel Ciolacu, care conduce Partidul Social Democrat (PSD, centru-stânga), este prezentat ca favorit în alegerile prezidenţiale de către institutele de sondare. El este urmat de George Simion, şeful Partidului AUR (extremă dreapta, prorus). Candidata unui partid din opoziţie, Elena Lasconi şi liberalul Nicolae Ciucă, îşi dispută locul trei.
Însă, la urne, inflaţia galopantă şi salariile mici cântăresc mult în opţinile alegătorilor, comentează Euronews.
”Este dificil să ai un candidat favorit atunci când n-ai prea multe opţiuni”, rezumă o studentă. ”Necesitatea şi circumstanţele în care ne aflăm ne împing să alegem răul mai mic”.
Citește și: Denumirea „Bluetooth” își are originile într-un personaj istoric de acum 1.000 de ani
”Azi eu cred că nu există un candidat care să fie cu adevărat la înălţime”, declară un trecător Euronews.
Aceste alegeri ar putea consolida România, aliata Ucrainei, în opţiunile sale proeuropene sau din contră să anunţe o repliere identitară, care ar putea fi în folosul Moscovei, cmentează Euronews.











