StiripesurseExterneEuropa trebuie să fie pregătită pentru un nou război economic cu...

Europa trebuie să fie pregătită pentru un nou război economic cu SUA

Publicat:

Politicile protecţioniste ale viitoarei administraţii americane vor afecta creşterea economiei mondiale iar Europa trebuie să fie mai bine pregătită decât în 2018 pentru acest scenariu, au avertizat marţi mai mulţi oficiali de la Banca Centrală Europeană, transmite Reuters, potrivit stiripesurse.ro.

Câştigătorul alegerilor prezidenţiale americane, Donald Trump, a promis o majorare semnificativă a barierelor comerciale, inclusiv un tarif universal de 10% la importurile din toate ţările şi un tarif de 60% la importurile din China, în ideea de a reduce deficitul balanţei comerciale americane.

“Ceea ce ştim este că tarifele semnificative la import care sunt vehiculate ar putea avea ramificaţii negative pentru economia mondială. Un nou război comercial este ultimul lucru de care avem nevoie astăzi, în contextul rivalităţilor geopolitice, în special între aliaţi”, a declarat guvernatorul Băncii Centrale a Finlandei, Olli Rehn.

Citeşte şi: Conducerea Spitalului din Bălți este acuzată de mușamalizarea cazurilor de malpraxis – Stiripesurse.md

La rândul său, guvernatorul Băncii Naţionale a Austriei, Robert Holzmann, a avertizat că dacă aceste politici vor fi implementate, ele vor menţine dobânzile şi inflaţia în SUA la un nivel ridicat, ceea ce va pune presiuni de creştere asupra preţurilor în alte părţi.


“El vorbeşte serios şi probabil le va implementa mai repede decât ne aşteptăm. Dacă acest lucru se va întâmpla, ce aşteaptă pieţele?…Că dobânzile vor rămâne la un nivel ridicat şi că inflaţia va fi de asemenea mai mare”, a spus Holzmann la un eveniment organizat la Viena, adăugând că asta va pune presiuni asupra dolarului şi inflaţiei din zona euro.

Holzmann a susţinut că, dacă dolarul se apreciază şi se apropie de paritate cu moneda euro, asta ar avea un impact măsurabil asupra costurilor cu importurile, în special la energie, ceea ce ar îngreuna sarcina BCE de a atinge ţinta de inflaţie de 2% şi, posibil, ar întârzia acest proces.

Tensiunile comerciale au început să crească între SUA şi Europa, pe parcursul primului mandat al lui Donald Trump iar Europa a avut dificultăţi în a ajunge la un răspuns comun, o greşeală care ar trebui să nu se mai repete de data aceasta, a spus Rehn. “Dacă va începe un război comercial, Europa nu trebuie să fie nepregătită, cum s-a întâmplat în 2018”, a adăugat Rehn.

“BCE trebuie, în limitele mandatului său, să fie o ancoră de stabilitate economică şi financiară în acest peisaj de provocări uriaşe. Nimeni nu trebuie să se îndoiască de faptul că vom suporta pe deplin această responsabilitate”, a mai spus Rehn.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Sute de spitale din România, paralizate de o grevă de avertisment

Angajații din aproape 500 de spitale din România au participat ieri la o grevă de avertisment de două ore, nemulțumiți de proiectul noii legi...

UK: planul pe zece ani al noului prim-ministru Burnham și posibila majorare a impozitelor

Andy Burnham îi succede lui Keir Starmer în funcția de prim-ministru al Marii Britanii. În primul său discurs el a anunțat un plan pe...

Primele „Case ale Femeii” vor fi deschise în R. Moldova

Republica Moldova va deschide primele „Case ale Femeii”, servicii de locuire tranzitorie destinate femeilor care au supraviețuit violenței domestice și copiilor acestora. Primele două centre...

Telefonul îți distruge degetele mari. Cum poți preveni acest lucru

Folosirea excesivă a telefonului poate provoca dureri la degetul mare, tunel carpian sau tendinita De Quervain. Medicii spun cum previi problema. Modul în care folosim...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.