O parte din locuitorii capitalei australiene Canberra au fost evacuaţi miercuri, în urma unui incendiu de vegetaţie care a izbucnit în apropierea aeroportului, pe fondul revenirii temperaturilor ridicate şi al creşterii numărului de incendii scăpate de sub control în sud-estul ţării, informează Reuters, potrivit agerpres.
Drumurile au fost închise, iar autorităţile le-au cerut oamenilor să părăsească sau să stea departe de suburbiile estice ale Canberrei, în condiţiile în care fotografiile postate pe reţelele de socializare arătau un fum cenuşiu deasupra suburbiilor oraşului. Pentru moment nu au fost raportate victime sau daune.
A cloud of smoke billows in Canberra. Appears to be caused by a fire near Fyshwick (so on Pialligo Avenue near Molonglo River Corridor, bear the airport). Unverified at the moment. Information from Fires Near Me app. pic.twitter.com/fewLYVhdfR
— Lanie Tindale (@LanieT96) January 22, 2020
Citeşte şi: Istoricul Lucian Boia, DECORAT de preşedintele Ungariei
În ultimele săptămâni, în metropolele Canberra, Sydney şi Melbourne calitatea aerului a fost evaluată ca printre cele mai slabe din lume din cauza fumului provocat de incendiile de vegetaţie.
Din septembrie, sutele de incendii izbucnite în Australia au ucis 29 de persoane şi circa 1 miliard de animale native şi au distrus 2.500 de case şi o suprafaţă totală de pădure mai mare decât suprafaţa Austriei.
Kyle McKenzie says he was at work at Canberra Concrete Recyclers Pialligo when he took these videos of the #Canberrafire . He told me “it spread very quickly and crazy, the firefighters were on the scene quick as well as the aerial bombers”. pic.twitter.com/0xrZamzy4c
— Lanie Tindale (@LanieT96) January 22, 2020
Citeşte şi: Senatul american adoptă regulile procesului de destituire a lui Trump
Pompierii au profitat de ploaia şi de temperaturile mai scăzute înregistrate săptămâna trecută pentru a plasa sub control incendiile, însă această perioadă de acalmie s-a încheiat miercuri când temperaturile ridicate au revenit.











