StiripesurseȘtirile zileiEverestul 'are mai puţină zăpadă', susţine un veteran al vârfului

Everestul ‘are mai puţină zăpadă’, susţine un veteran al vârfului

Publicat:

Everestul pierde din zăpadă şi devine “arid şi stâncos”, a declarat sâmbătă alpinistul britanic Kenton Cool, care a realizat săptămâna aceasta cea de-a 17-a ascensiune a sa pe cel mai înalt vârf din lume, un record pentru o persoană care nu este şerpaş, relatează Reuters, potrivit agerpres.

Kenton Cool, în vârstă de 49 de ani, care a escaladat pentru prima dată vârful de 8.849 de metri în 2004, a spus că muntele uriaş pare să aibă mai puţină zăpadă. “La începutul anilor 2000 era multă zăpadă”, a declarat el pentru Reuters într-un interviu realizat la Kathmandu după revenirea sa din expediţia record, confirmată de oficialii nepalezi în această săptămână.

Citeşte şi: Cutremur puternic la sud-est de Insulele Loialităţii – Black News

“O tendinţă generală a muntelui este să fie mai stâncos şi să aibă mai puţină zăpadă… Dar se schimbă de la an la an”, a spus el.

Cool a declarat că nu a asistat niciodată înainte la căderile de pietre pe care le-a văzut pe versantul Lhotse de-a lungul traseului către vârful Everest. “Asta demonstrează cât de arid este acum muntele… Cred că este din cauza lipsei de precipitaţii, a lipsei zăpezii. (De vină) ar putea fi încălzirea globală, sau orice schimbare legată de de mediu”, a spus el.


Potrivit climatologilor, temperatura de pe Pământ a crescut, în medie, cu 0,74 grade Celsius în ultimii 100 de ani, însă în regiunea Himalaya încălzirea a fost mai accentuată comparativ cu mediile globale. Conform datelor oficiale, temperatura medie în Nepal a crescut cu 0,06 grade Celsius anual, parţial din cauza amplasării sale între China şi India, doi dintre cei mai mari poluatori ai lumii.

Citeşte şi: Cutremur puternic la sud-est de Insulele Loialităţii – Black News

Tot în această săptămână, un ghid nepalez în vârstă de 53 de ani, Kami Rita Sherpa, şi-a îmbunătăţit propriul record, după ce a escaladat Everestul pentru a 27-a oară.

Cool a spus că cea de-a 17-a ascensiune a sa ar putea să nu fie ultima, adăugând că va reveni pe acest munte anul viitor. Alpinismul a declarat, însă, că intenţionează să îşi ia rămas-bun de la Everest după doi-trei ani. El vrea să escaladeze Kanchenjunga din Nepal, al treilea cel mai înalt vârf din lume, de 8.586 de metri, şi Makalu, de 8.481 metri, al cincilea cel mai înalt vârf. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

OpenAI: ChatGPT a fost folosit într-o campanie de propagandă atribuită Chinei

OpenAI susține că a identificat mai multe operațiuni de influență asociate unor grupări chineze care ar fi folosit ChatGPT pentru a genera conținut propagandistic...

Propunere surprinzătoare în lumea științei: rivalii să împartă banii în loc să se lupte pentru ei

Competiția pentru finanțarea cercetării face mai mult rău decât bine, iar oamenii de știință ar trebui să depună proiecte împreună, inclusiv alături de rivalii...

Puțini pasageri știu asta: ce se întâmplă când cineva atacă ușa cabinei piloților

Două incidente recente petrecute la bordul unor curse comerciale din Statele Unite au readus în atenție una dintre cele mai sensibile zone ale unui...

14 iunie: Ziua mondială a donatorului de sânge (OMS)

Marcată anual în data de 14 iunie, Ziua mondială a donatorului este o oportunitate pentru creşterea gradului de conştientizare a necesităţii de sânge şi...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.