StiripesurseȘtirile zileiEx-preşedintele Mugabe califică, într-un prim interviu, plecarea sa din funcţie drept...

Ex-preşedintele Mugabe califică, într-un prim interviu, plecarea sa din funcţie drept “lovitură de stat”

Publicat:

Fostul preşedinte al statului Zimbabwe, Robert Mugabe, a calificat joi drept “lovitură de stat” demisia sa forţată, din noiembrie anul trecut, sub presiunea propriului partid şi a armatei, transmite AFP.

“Eu spun că a fost o lovitură de stat, unii au refuzat să o numească lovitură de stat”, a declarat Mugabe, cu o voce obosită, în primul său interviu acordat de la acel moment şi difuzat de televiziunea publică sud-africană SABC.

După 37 de ani de conducere a statului, Robert Mugabe, care a sărbătorit luna trecută 94 de ani, a fost constrâns să demisioneze pe 21 noiembrie, fiind abandonat de armată, de partidul său aflat la putere, dar şi de stradă.

El a fost înlocuit câteva zile mai târziu de Emmerson Mnangagwa, fostul său vicepreşedinte, pe care îl destituise cu puţin timp înainte la sugestia soţiei sale, Grace Mugabe, care nu şi-a ascuns intenţia de a-i succede în funcţie.

Până la această primă ieşire mediatică, Mugabe a rămas extrem de discret.


URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Litoralul din Odesa s-a redeschis pentru turiști

Autoritățile ucrainene au redeschis 13 zone de plajă din Odesa, după ce acestea au fost verificate și declarate conforme cu cerințele de siguranță impuse...

7% dintre cei mai rari urangutani, morți în urma ploilor abundente

Patru zile de ploi abundente și alunecări de teren pe insula indoneziană Sumatra au ucis 7% dintre cei mai rari urangutani din lume. Un nou...

Cea mai vârstnică studentă din România a absolvit facultatea la 90 de ani

Amalia-Susana Tușa, considerată cea mai vârstnică studentă din România, a absolvit la vârsta de 90 de ani specializarea Teologie Didactică din cadrul Facultății de...

O companie a prezentat un robot umanoid care spală vase. Ulterior s-a aflat că era un om mascat

  O companie de software a prezentat un videoclip cu un robot umanoid care spală vase. Mișcările robotului au fost atât de naturale încât...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.