Examenul de calificare în profesia de avocat va avea loc în luna octombrie

Examenul de calificare în profesia de avocat va avea loc la mijlocul lunii octombrie. Comisia de licențiere a profesiei de avocat a stabilit că proba scrisă se va desfășura în data de 15 octombrie, iar proba verbală în perioada  5 – 8 noiembrie.

Cererea și actele necesare pentru participare la examenul de calificare în profesia de avocat urmează a fi depuse la Uniunea Avocaților din Republica Moldova până în data de 27 septembrie, potrivit stiripesurse.


Citește și: Preşedintele Comitetului militar al NATO: Ucraina are dreptul legal şi militar de a lovi adânc în interiorul Rusiei pentru a obţine un avantaj de luptă

Dosarul va conține:

  • copia buletinului de identitate (certificată de solicitant);
  • declaraţia despre faptul că în perioada stagiului profesional solicitantul nu a desfăşurat activităţi incompatibile cu profesia de avocat, specificate în Legea nr. 1260/2002;
  • declaraţia sub jurământ, la care se anexează chestionarul de evaluare a bunei reputaţii;
  • raportul de activitate;
  • confirmarea eliberată de către Centrul de Instruire a Avocaților, că a urmat cursuri de formare inițială în număr de 80 de ore în decursul stagiului profesional;
  • referinţa eliberată de avocatul îndrumător;
  • legitimaţia de avocat stagiar în original sau copia în caz dacă aceasta mai este valabilă;
  • copia contractului privind efectuarea stagiului profesional în avocatură (certificată de solicitant);
  • bonul ce confirmă achitarea taxei stabilite de Consiliul Uniunii Avocaților;
  • certificat de cazier judiciar;
  • acordul de a publica lucrarea.

Citește și: La scrutinele din 20 octombrie, peste hotare vor fi deschise 234 de secții de vot

Modelul cererilor de înscriere la examen și Lista temelor care vor sta la baza subiectelor, întrebărilor şi speţelor pentru examenul de calificare în profesia de avocat pot fi găsite aici.

Taxa de înscriere la examenul de calificare în profesia de avocat în mărime de 5.000 lei stabilită prin hotărârea Consiliul Uniunii Avocaților 09-02/25.02.2022 din 25 februarie 2022 se achită în contul bancar al Uniunii Avocaților din Republica Moldova