StiripesurseSintezeExecuţii în masă în Arabia Saudită: 37 de oameni au fost...

Execuţii în masă în Arabia Saudită: 37 de oameni au fost executaţi prin decapitare după ce au fost condamnaţi pentru terorism

Publicat:

Treizeci şi şapte de oameni au fost executaţi marţi în Arabia Saudită după ce au fost condamnaţi pentru terorism, a anunţat Ministerul saudit de Interne, informează marţi AFP, potrivit Agerpres.

Aceste numeroase execuţii au avut loc în cinci regiuni: în capitala Riad, în oraşele sfinte Mecca şi Medina, în regiunea sunită Al-Qassim (centru) şi în Provincia Estică, unde se concentrează minoritatea şiită, potrivit unei declaraţii oficiale a ministerului.

Citește și : Summitul Kim – Putin va avea loc joi la Vladivostok (Kremlin)

Persoanele executate au fost recunoscute toate vinovate de “adoptarea gândirii teroriste extremiste” şi de “organizarea de celule teroriste”, a precizat ministerul în comunicatul său publicat de agenţia oficială SPA.

În general, execuţiile au loc prin decapitare în Arabia Saudită, iar ministerul a precizat că unul dintre cei executaţi marţi a fost apoi crucificat, tratament rezervat autorilor unor crime extrem de grave.


Precedentele execuţii în masă din Arabia Saudită datează din ianuarie 2016, când 47 de oameni, de asemenea condamnaţi pentru terorism, printre care liderul religios şiit Nimr Baqer al-Nimr, au fost executaţi în aceeaşi zi, ceea ce a dus la tensiuni şi ruperea relaţiilor diplomatice între Riad şi Teheran.

Citește și : Inundaţii catastrofale în Uganda: Cel puţin 17 oameni au murit; majoritatea sunt copii

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Curs valutar

Banca Națională a Moldovei (BNM) a stabilit datele oficiale de schimb valutar pentru astăzi. Un euro are valoarea de 20 de lei și 08 bani. Dolarul...

Părți componente ale corpului uman, depistate în iazul din Dănceni. Oamenii legii investighează cazul

Mai multe părți componente ale corpului uman au fost depistate astăzi în iazul din Dănceni, raionul Ialoveni. Oamenii legii au fost sesizați de către...

Lista premierilor de la Chişinău: Recorduri, blestemul din 2015 și anomalia de 218 zile

De la mandate de peste șapte ani la guverne care au rezistat doar câteva luni, istoria Executivului Republicii Moldova a fost marcată de perioade...

Frontul din Ucraina, aproape nemișcat în iunie, după ce trupele ruse au pierdut impulsul

Linia frontului a rămas în mare parte neschimbată în iunie în Ucraina, ca urmare a unei pierderi de impuls din partea trupelor ruse în...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.