StiripesurseDiasporaEXIT-POLL alegeri Germania: CDU câştigă scrutinul; record negativ al social-democraţilor; extrema-dreaptă...

EXIT-POLL alegeri Germania: CDU câştigă scrutinul; record negativ al social-democraţilor; extrema-dreaptă pe locul trei

Publicat:

Conservatorii cancelarului Angela Merkel au câştigat alegerile legislative desfăşurate duminică în Germania, obţinând conform sondajelor efectuate la ieşirea de la urne procente cuprinse între 32,5% şi 33,5%, cu circa 12 procente în faţa social-democraţilor care au înregistrat un record negativ (20-21%), în timp ce extrema dreaptă devine a treia forţă politică, fiind cotată în aceste sondaje cu circa 13% din voturi.

Deşi a câştigat scrutinul, dacă aceste procente vor fi confirmate de numărarea voturilor, Uniunea Creştin-Democrată – Uniunea Creştin-Socială (CDU-CSU) s-ar afla totuşi sub recordul negativ al cancelarului Merkel, de 33,8% în anul 2009.

Însă Partidul Social-Democrat (SPD) al lui Martin Schulz ar înregistra cel mai slab rezultat după anul 1945. Într-o primă reacţie după aceste estimări, social-democraţii au anunţat că nu vor reconstitui cu CDU-CSU actuala coaliţie guvernamentală şi vor intra în opoziţie.

Cât despre formaţiunea de extremă-dreapta antiimigraţie Alternativa pentru Germania (AfD), aceasta intră în premieră în parlamentul federal şi cu un scor peste aşteptări, dar cooptarea ei într-o coaliţie este extrem de improbabilă.

În condiţiile intrării social-democraţilor în opoziţie, Angela Merkel ar urma să negocieze o coaliţie cu liberalii din FDP, care au circa 10% în sondaje, însă numărul mandatelor ar putea fi insuficient pentru o majoritate, astfel că pot intra în calcule pentru o coaliţie şi Verzii precum şi Partidul de Stânga, ambele având circa 9% în sondajele la ieşirea de la urne.


Însă sistemul de vot mixt proporţional şi uninominal face orice estimare foarte dificilă în acest moment.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Vasile Tofan NU va tolera salariile „nesimțite” din sistem

Premierul desemnat Vasile Tofan a declarat că împărtășește revolta oamenilor față de salariile excesive din sectorul public și a calificat unele cazuri prezentate în...

VIDEO Premierul desemnat abordează reformele din Justiţie

Premierul desemnat Vasile Tofan susține că reforma justiției începe să producă rezultate, însă consideră că procesul este departe de a fi încheiat și că...

Usatîi s-a inspirat din Cupa Mondială şi o compară pe Maia Sandu cu Lionel Messi: ‘PAS este Argentina obosită!’

Liderul Partidului Nostru, Renato Usatîi, a recurs la o comparație inspirată din fotbal înaintea ședinței Parlamentului în care Guvernul condus de premierul desemnat Vasile...

Tofan promite că va vorbi săptămânal cu antreprenorii

Premierul desemnat Vasile Tofan afirmă că una dintre prioritățile sale va fi restabilirea încrederii antreprenorilor și atragerea de noi investiții în Republica Moldova. Acesta...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.