StiripesursePoliticăExpert: Extradarea lui Vladimir Plahotniuc ar putea dura luni întregi. Avocații...

Expert: Extradarea lui Vladimir Plahotniuc ar putea dura luni întregi. Avocații vor contesta procedura

Publicat:

Procedura de extrădare a fostului lider al Partidului Democrat din Moldova, Vladimir Plahotniuc, reținut pe 22 iulie pe Aeroportul Internațional din Atena, riscă să se întindă pe o perioadă îndelungată, avertizează experții în drept. Președintele Centrului de Resurse Juridice din Moldova, Ilie Chirtoacă, susține că procesul va fi unul complicat și va presupune mai multe etape, inclusiv verificarea temeiniciei cererii din partea autorităților moldovene și posibile contestații din partea avocaților lui Plahotniuc.

„Chișinăul trebuie să trimită Greciei o cerere oficială de extrădare, în care să fie descrise detaliat infracțiunile de care este acuzat Plahotniuc, împreună cu argumente și probe. Cererea se transmite fie prin canale diplomatice – de exemplu, prin Ambasada noastră –, fie direct, dacă tratatul bilateral permite acest lucru”, a explicat Chirtoacă la Moldova 1.

Expertul mai precizează că, după recepționarea cererii, autoritățile elene vor analiza dacă faptele incriminate în Republica Moldova sunt considerate infracțiuni și în Grecia. Cel mai probabil, un judecător grec va examina dacă sunt întrunite condițiile legale pentru extrădare.

„Dacă vorbim despre spălare de bani, de fraude – cel mai probabil că acest criteriu este îndeplinit. Însă Plahotniuc, prin intermediul avocaților săi, va avea posibilitatea să conteste decizia de extrădare”, a adăugat Ilie Chirtoacă.

Potrivit expertului, autoritățile de la Chișinău trebuie să prezinte dovezi clare și convingătoare ale vinovăției lui Vladimir Plahotniuc, în lipsa cărora Grecia ar putea refuza extrădarea.


Vladimir Plahotniuc este vizat în mai multe dosare penale, inclusiv pentru spălare de bani în proporții deosebit de mari, organizarea unei grupări criminale și implicare în frauda bancară din Republica Moldova. După fuga sa din țară în 2019, el a fost declarat în căutare internațională.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Emil Ceban își reia activitatea în mediul academic

Emil Ceban a anunțat că își încheie mandatul de ministru al Sănătății și că va continua să activeze în domeniul sănătății din mediul academic,...

Circa 100 000 de persoane urmează a fi angajate în câmpul muncii până în anul 2029

Rata de ocupare a populației între 20 și 64 de ani este de aproximativ 57%. Obiectivul țintit este ca aceasta să ajungă la 62%...

Elena Croitor a depus jurământul pentru funcția de magistrat al Curții Supreme de Justiție

Judecătoarea Elena Croitor, recent numită la Curtea Supremă de Justiție, a depus marți, 21 iulie, jurământul solemn în fața membrilor Consiliului Superior al Magistraturii,...

CEC: Patru partide politice riscă dizolvarea după ce nu au prezentat rapoartele financiare

Comisia Electorală Centrală va sesiza Ministerul Justiției pentru inițierea procedurii de dizolvare a patru partide politice care nu au prezentat, în mod repetat, rapoartele...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.