StiripesurseDiasporaExperţii OMS dezbat sfârşitul urgenţei de sănătate publică asociată COVID-19

Experţii OMS dezbat sfârşitul urgenţei de sănătate publică asociată COVID-19

Publicat:

Experţii internaţionali au început, vineri, discuţiile referitoare la posibilitatea ridicării urgenţei de sănătate publică de interes internaţional asociată COVID-19, Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) urmând să anunţe o decizie cel mai devreme luni, transmite agenţia DPA care citează surse din cadrul OMS, potrivit agerpres.

Reuniunea online a comitetului de urgenţă privind reglementările în domeniul sanitar la nivel internaţional referitoare la COVID-19 s-a concentrat iniţial asupra celor mai recente date despre pandemie, discuţiile fiind urmate de dezbatere, potrivit unei purtătoare de cuvânt a OMS.

Citește și : China anunţă o scădere cu 80% a numărului zilnic de decese asociate COVID-19

Se aşteaptă ca discuţiile să se încheie vineri seara, cel mai devreme. Comitetul urmează apoi să îl informeze pe directorul general al OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus, care ar trebui să ia o decizie independentă în favoarea sau împotriva ridicării stării de urgenţă actuale.

La începutul acestei săptămâni, directorul OMS şi-a exprimat îngrijorarea cu privire la creşterea în continuare a ratelor de deces raportate săptămânal asociate COVID-19.


De la începutul lunii decembrie, peste 170.000 de persoane din întreaga lume au murit după ce s-au infectat cu coronavirus, potrivit datelor OMS.

Sunt disponibile, însă, numeroase instrumente eficiente împotriva virusului, inclusiv vaccinuri, medicamente, măşti sau măsuri de distanţare socială, potrivit OMS.

Citește și : Facebook şi Instagram îşi redeshid ‘porţile’ pentru Donald Trump

Starea de urgenţă reprezintă cel mai înalt nivel de alertă pe care îl poate declara OMS. Măsura este luată în cazul ameninţărilor, astfel încât guvernele şi publicul să fie alertat şi să poate face pregătiri.

Nici declararea stării de urgenţă, nici ridicarea acesteia – oficial Urgenţă de Sănătate Publică la Nivel Internaţional (PHEIC) – nu are consecinţe imediate. Fiecare ţară decide modul în care este gestionată criza la nivel naţional.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Peste 14.500 de solicitări la ambulanță, în perioada 13-19 iunie

Dispeceratul comun de urgență al IMSP Centrul Național de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească a înregistrat 14.544 de solicitări în perioada 13-19 iunie. Dintre acestea,...

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Cazurile de afecțiuni ORL se dublează vara

Numărul pacienților care ajung la medic cu probleme ORL, precum otita, rinita, rinosinuzita sau durerile în gât, s-a dublat în sezonul cald. Potrivit Institutului...

Sute de spitale din România, paralizate de o grevă de avertisment

Angajații din aproape 500 de spitale din România au participat ieri la o grevă de avertisment de două ore, nemulțumiți de proiectul noii legi...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.