StiripesurseSocialExplozia de la Florești, cauzată de o conectare neautorizată la rețeaua...

Explozia de la Florești, cauzată de o conectare neautorizată la rețeaua de gaze. „Moldovagaz” avertizează populația

Publicat:

Deflagrația produsă pe 25 octombrie într-un bloc de locuit din orașul Florești a fost provocată de conectarea neautorizată a unei centrale termice autonome la rețeaua de gaze, a anunțat compania „Moldovagaz”. În contextul apropierii sezonului rece, compania atrage atenția asupra riscurilor majore generate de intervențiile ilegale la sistemele de gaze.

„Moldovagaz” subliniază că instalarea, înlocuirea sau întreținerea echipamentelor de gaze trebuie efectuate exclusiv de companii autorizate, pentru a evita pericolele pentru locatari și vecini.

Compania recomandă cetățenilor ca, în cazul în care simt miros de gaze, să închidă imediat robinetele, să aerisească încăperea și să sune la numărul de urgență 904, fără a folosi aparate electrice sau flăcări deschise.

Pentru sporirea siguranței, către cele 12 întreprinderi de distribuție din cadrul grupului „Moldovagaz” a fost transmisă o listă de măsuri care vizează informarea corectă a consumatorilor. Cetățenii sunt îndemnați să consulte instrucțiunile afișate pe panourile operatorilor locali sau pe site-urile acestora.

Amintim că explozia de sâmbătă, 25 octombrie, a distrus grav un apartament și a avariat alte locuințe din imobil. 51 de persoane, inclusiv 11 copii, au fost evacuate, iar proprietarul apartamentului în care s-a produs deflagrația a decedat.


URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Alți doi procurori din municipiului Chișinău au fost evaluați de Comisia de evaluare a procurorilor

Alți doi procurori au fost evaluați de Completul B al Comisiei de evaluare a procurorilor. Audierile au avut loc la finele săptămânii trecute și...

Pescuit ilegal pe Nistru: mai multe persoane au fost amendate

Mai multe persoane au fost amendate după ce au fost prinse pescuind noaptea în râul Nistru și capturând pești sub dimensiunea minimă admisă de...

Maia Sandu, întrevedere cu membrii Adunării Populare a Găgăuziei

Președinta Maia Sandu, împreună cu reprezentanți ai Parlamentului și Comisiei Electorale Centrale, s-a întâlnit astăzi cu membrii Adunării Populare a Găgăuziei, în contextul punerii...

Guvernul Tofan va menține compensațiile la energie pentru sezonul rece, dar mai țintit, doar pentru gospodăriile vulnerabile, corelate cu măsuri de eficiență energetică

Guvernul condus de premierul desemnat Vasile Tofan va menține mecanismele țintite de protecție pentru populație în perioadele de criză, inclusiv compensațiile la energie pentru...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.