StiripesurseDiasporaExplozie în apropierea unei staţii de metrou în Stockholm. Două persoane...

Explozie în apropierea unei staţii de metrou în Stockholm. Două persoane au fost rănite

Publicat:

Două persoane au fost rănite, duminică, în urma unei explozii produse în apropierea unei staţii de metrou de la periferia oraşului Stockholm, a anunţat poliţia suedeză, care exclude ipoteza unui atac terorist, relatează AFP.

Explozia a avut loc la ora 10.00 GMT, într-o piaţă din apropierea staţiei Varby gard, aflată în Huddinge, la periferia capitalei Suediei, potrivit news.ro .

Un sexagenar a fost rănit grav, fiind spitalizat în stare critică. O femeie în vârstă de 45 de ani, care îl însoţea pe bărbat, a fost rănită uşor la faţă.

Citește și : Vladimir Putin a sărbătorit Crăciunul pe rit vechi la Sankt Petersburg

“Potrivit martorilor, bărbatul a ridicat de pe sol un obiect care a explodat imediat”, a declarat Sven-Erik Olsson, purtător de cuvânt al poliţiei din Stockholm.


Niciun element nu indică faptul că ar fi fost vorba de un atac terorist, a precizat Olsson.

Jurnalele Expressen şi Aftonbladet notează că obiectul care a explodat era o grenadă.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Şcoli din Austria oferă şi în anul şcolar viitor cursuri de română ca limbă maternă

Elevii români care frecventează sistemul public de învăţământ din Austria au posibilitatea să participe la cursuri de limba română ca limbă maternă, reaminteşte ambasada...

Zilele Băștinașilor de Acasă și din Diasporă, marcate în august în peste 100 de localități din țară

Peste 160 de evenimente vor fi organizate pe parcursul lunii august în cadrul Zilelor Băștinașilor de Acasă și din Diasporă 2026. Acestea vor avea...

Un moldovean din Italia şi-a bătut soţia pentru că era prea… tăcută

Un moldovean de 44 de ani, stabilit în Italia, a fost condamnat la șase luni de închisoare după ce și-a lovit soția peste față...

Un hoţ moldovean a rămas blocat în tufișurile de mure din Italia

Un moldovean de 42 de ani a fost reținut în orașul italian Genova după ce a încercat să pătrundă prin efracție într-o locuință, însă...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.