StiripesurseȘtirile zileiExplozie într-o discotecă din capitala Azerbaidjanului

Explozie într-o discotecă din capitala Azerbaidjanului

Publicat:

O explozie a avut loc duminică într-un club de noapte din capitala Azerbaidjanului, Baku, provocând un număr nedeterminat de victime pe care salvatorii la faţa locului încearcă să le găsească sub dărâmături, au anunţat autorităţile, notează AFP, potrivit agerpres.  

“Potrivit rapoartelor preliminare, s-au înregistrat morţi şi răniţi în accident”, a declarat Ministerul situaţiilor de urgenţă într-un comunicat dat publicităţii pe site-ul său.

Citește și :  Europa nu va avea recesiune, ci o încetinire a creșterii din cauza războiului dintre Rusia și Ucraina (comisar european)

Ministerul a declarat că “a primit informaţii despre o explozie la o instalaţie de pe strada Tarlan Aliyarbeyov” din Baku, duminică, la orele 03.00 (sâmbătă, 23.00 GMT).

Numărul persoanelor prezente la faţa locului la momentul exploziei nu a fost precizat, însă comunicatul indică faptul că sunt în curs de desfăşurare operaţiuni de căutare şi salvare. Pe site-ul ministerului au fost publicate fotografii din timpul săpăturilor prin ruinele clădirii.


Ministerul a adăugat că un incendiu a fost stins în clubul de noapte, potrivit AFP.

Citește și : Putin face aceleași greșeli pe care Hitler le-a făcut când a invadat Uniunea Sovietică – analiză

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Topul care schimbă planurile de vacanță. Europa are un nou campion al vacanțelor ieftine

Algarve, din Portugalia, este cea mai ieftină destinație de vacanță pentru familii în 2026. Un nou studiu al Post Office evidențiază destinațiile europene cu...

Ce pun nutriționiștii în farfurie pentru o viață mai lungă. Lista alimentelor recomandate

Trei nutriționiști spun ce alimente ajută la o îmbătrânire sănătoasă și ce beneficii au pentru organism. Alimentația influențează direct modul în care organismul îmbătrânește. Vezi și:...

Creierul, rinichii, inima, mușchii: totul este apă. Cum să rămâi hidratat chiar și pe caniculă

Hidratarea este esențială pentru sănătate. Deshidratarea poate accelera îmbătrânirea, crește riscul de boli cronice și reduce nivelul de energie, concentrarea și starea de spirit....

21 iulie: Ziua mondială junk food

Această sărbătoare controversată este dedicată mâncării nesănătoase și este celebrată mai ales în SUA. În ziua de astăzi, mâncarea de tip junk food este principala...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.