Explozie pe un petrolier grec sub pavilion maltez, ancorat în portul Al Shuqaiq din Arabia Saudită

Publicat:

Un petrolier grecesc sub pavilion maltez care era acostat în portul Al Shuqaiq din Arabia Saudită a fost avariat în urma exploziei unei mine, informează compania de securitate maritimă Ambrey, citată de dpa. Alte surse susţin că nava ar fi fost lovită de un şrapnel în urma unei operaţiuni antiteroriste a coaliţiei conduse de Arabia Saudită împotriva rebelilor houthi din Yemen, potrivit agerpres.

Explozia s-a produs miercuri, în arealul portului Al-Shuqaiq, şi a provocat o gaură în carena petrolierului Agrari. Petrolierul ajunsese luni în portul Al-Shuqaiq.


Citește și : Xi Jinping îl felicită pe Joe Biden pentru victoria în alegerile din SUA

Incidentul nu a provocat poluare, potrivit dpa.

Un angajat al operatorului grec TMS Tankers a confirmat între timp că Agrari a fost afectat de explozie, dar nu a furnizat alte informaţii.

Potrivit Reuters, operatorul grec a anunţat că nava a fost lovită la un metru sub linia de plutire şi carena a fost străpunsă.

Potrivit unui comunicat al Ministerului marinei comerciale, citat de agenţia de ştiri greacă ANA, cei şapte membri greci ai echipajului, inclusiv căpitanul, şi restul echipajului de până la 25 de oameni aflat la bordul Agrari sunt în afara oricărui pericol. Autorităţile saudite au declanşat o anchetă asupra incidentului.

“Explozia a avut loc în jurul orei locale 03.00 (00.00 GMT), dar cauzele nu au fost încă stabilite”, a declarat biroul de presă al ministerului pentru AFP.

Coaliţia condusă de Arabia Saudită, care luptă în Yemen cu rebelii houthi sprijiniţi de Iran, a anunţat miercuri că a distrus o ambarcaţiune plină cu explozibili şi a dejucat un “act de terorism” în sudul Mării Roşii, a relatat postul deţinut de saudiţi al-Arabiya.

Un vas comercial a suferit pagube minore după ce a fost lovit de un şrapnel, a menţionat Alianţa, fără a furniza alte informaţii.

“Actele teroriste ale miliţiei houthi, cu sprijin iranian, ameninţă transportul maritim mondial şi comerţul”, a anunţat alianţa, potrivit al-Arabiya.

Până acum nu au existat reacţii din partea rebelilor houthi.

Explozia care a afectat petrolierul Agrari intervine într-un context sporit de tensiuni între Arabia Saudită şi rebelii houthi din Yemen, care şi-au intensificat recente atacurile transfrontaliere împotriva monarhiei.

Citește și : Austria începe din 4 decembrie campania de testare pentru COVID-19 a populaţiei

Luni, rebelii houthi au anunţat că au lovit o staţie de distribuţie operată de gigantul petrolier saudit Aramco. Arabia Saudită a confirmat atacul, afirmând că un proiectil tras asupra acestei facilităţi din oraşul Jeddah a provocat un incendiu.

Marţi, coaliţia condusă de Arabia Saudită care luptă împotriva houthi a anunţat că a distrus cinci mine navale despre care se presupune că au fost montate de houthi în sudul Mării Roşii.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Schimbările climatice prelungesc durata zilelor, potrivit unui studiu

Schimbările climatice prelungesc durata zilelor, potrivit unui studiu Schimbările climatice, care provoacă topirea gheţarilor de la poli, încetinesc foarte uşor rotaţia Terrei, ceea ce creşte...

Ce-i de făcut, America? (editorial)

Ce-i de făcut, America? Cu toții am fost afectați de politica toxică - indiferent de ce convingeri avem. Din fericire presa ne spune că Donald Trump...

VIDEO/ Cum arată Parisul cu două săptămâni înainte de Jocurile Olimpice de vară. Măsuri excepționale pentru a preveni un eventual atac

VIDEO/ Cum arată Parisul cu două săptămâni înainte de Jocurile Olimpice de vară. Măsuri excepționale pentru a preveni un eventual atac Peste două săptămâni, Parisul...

Scrutinele din această toamnă ne vor costa peste 300 de milioane de lei, spune președinta Comisiei Electorale Centrale

Scrutinele din această toamnă ne vor costa peste 300 de milioane de lei, spune președinta Comisiei Electorale Centrale Republica Moldova va cheltui circa 306 milioane...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.