StiripesurseȘtirile zileiExtinderea UE, ajutorul financiar pentru Ucraina şi cadrul financiar multianual, pe...

Extinderea UE, ajutorul financiar pentru Ucraina şi cadrul financiar multianual, pe agenda Consiliului European

Publicat:

Extinderea UE, ajutorul financiar pentru Ucraina şi cadrul financiar multianual, pe agenda Consiliului European

Liderii Uniunii Europene se reunesc la Bruxelles, în ultimul summit din acest an, pentru a discuta despre extinderea UE, ajutorul financiar pentru Ucraina şi bugetul blocului comunitar, transmite joi dpa, potrivit stiripesurse.ro.

Este de aşteptat ca reuniunea, care se desfăşoară joi şi vineri, dar care s-ar putea prelungi, să fie dominată de disputa dintre premierul ungar Viktor Orban şi alte state ale UE.

Liderii UE trebuie să decidă în unanimitate dacă deschid negocierile de aderare cu Ucraina şi cu privire la pachetul de ajutor pentru Kiev în valoare de 50 de miliarde de dolari.

Extinderea UE, ajutorul financiar pentru Ucraina şi cadrul financiar multianual, pe agenda Consiliului European

Orban a ameninţat în repetate rânduri că se va opune prin veto ambelor decizii.

Şi, deşi Bruxellesul afirmă că nu există nicio legătură cu atitudinea lui Orban, chiar în ajunul summitului, Comisia Europeană a deblocat fonduri regionale în valoare de 10,2 miliarde de euro pentru Ungaria.


“Trebuie să spunem limpede că acesta nu este un bazar ungar în care totul se poate negocia”, a declarat premierul belgian Alexander De Croo, citat miercuri de EFE.

Citeşte şi: R. Moldova are nevoie de un procuror Cattani

Agenţia spaniolă de presă, care citează diverse surse europene şi comunitare, scrie că summitul de joi şi vineri va fi marcat de incertitudine şi multă dramă, în ciuda apelurilor făcute de preşedintele Consiliului European, Charles Michel, care a cerut “un efort comun decisiv” în spiritul “unităţii”, dar care a recunoscut totodată că va fi un summit dificil.

Ministrul de externe ucrainean Dmitro Kuleba a avertizat la începutul săptămânii cu privire la “consecinţe devastatoare” pentru poporul ucrainean dacă liderii UE nu decid în unanimitate să înceapă negocierile de aderare ale Ucrainei la UE.

În plus, asistenţa financiară actuală a UE pentru Kiev se epuizează la sfârşitul acestui an.

Extinderea UE, ajutorul financiar pentru Ucraina şi cadrul financiar multianual, pe agenda Consiliului European

În privinţa chestiunilor interne, liderii UE urmează să discute despre revizuirea Cadrului Financiar Multianual pentru perioada 2021 – 2027, după ce Comisia Europeană le-a cerut deja statelor membre UE să suplimenteze contribuţia la bugetul multianual al blocului comunitar cu 65,8 de miliarde de euro până în anul 2027, propunere primită cu reticenţă de capitale europene.

În afară de sprijinirea Ucrainei, suma suplimentară de bani ar urma să fie folosită pentru migraţie, promovarea competitivităţii şi acoperirea costurilor în plus create de o inflaţie mai mare şi de rata dobânzilor.

Este totodată de aşteptat ca liderii UE să discute despre politicile de securitate şi migraţie ale blocului comunitar, precum şi despre situaţia din Orientul Mijlociu. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Ce au în comun oamenii care depășesc 100 de ani. Descoperirea făcută după 55 de ani de cercetări

Secretul centenarilor a fost analizat timp de 55 de ani în 124 de studii. Iată ce au descoperit cercetătorii despre longevitate. Secretul centenarilor nu constă...

Care sunt primele semne ale diabetului și când trebuie să mergi la medic

Medicul Sitterli-Natea Carmen Narcisa din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu vorbește despre primele semne ale diabetului și când anume este indicat să...

Persoanele de peste 50 de ani fac aceeași greșeală când își planifică vacanțele

Un sfert dintre britanicii peste 50 de ani se simt blocați într-un „limbo al călătoriilor”. Un nou studiu arată că mulți își amână vacanțele...

Există și ‘sindromul inimii fericite’. Poate imita un infarct și pune viața în pericol

A fost atât de fericită la nunta fiicei sale, încât inima ei și-a schimbat forma. Medicii au crezut inițial că are infarct, dar cauza...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.