Fabrice Fries, fost director al agenţiei de comunicare Publicis Consultants, noul preşedinte-director general al AFP

Publicat:

După un suspans de 24 de ore Agenţia France-Presse (AFP) are un nou preşedinte-director general (PDG, echivalentul francez al funcţiei de CEO, n.r.) Fabrice Fries, magistrat la Curtea de Conturi şi fost director al agenţiei de comunicare Publicis Consultants, a fost ales joi în această funcţie şi îl va înlocui pe Emmanuel Hoog, care a anunţat miercuri, spre surprinderea generală, că renunţă să mai candideze pentru un al treilea mandat, potrivit agerpres.

Fabrice Fries, în vârstă de 58 de ani, singurul rămas în cursa pentru această funcţie, a obţinut în cel de-al treilea tur de scrutin majoritatea necesară – 13 voturi de la cei 18 membri ai Consiliului de administraţie ai AFP.


Citește și : SUA : Viitorul secretar de stat,Mike Pompeo a fost interogat de procurorul special Robert Mueller

Alegerea lui a fost confirmată de Consiliul de administraţie printr-un comunicat de presă difuzat joi după-amiază.

El îl va înlocui încă de luni pe Emmanuel Hoog, aflat în funcţie din 2010 şi al cărui mandat la conducerea AFP se încheia în această săptămână.

După anunţul-şoc referitor la retragerea din cursă a lui Hoog, două tururi de scrutin au fost organizate miercuri, fără însă ca Fabrice Fries să câştige majoritatea calificată a voturilor, în contextul în care îi lipsea un singur vot pentru a fi ales în funcţia de PDG al AFP.

Apoi, reprezentanţii angajaţilor din Consiliul de Administraţie au solicitat suspendarea sedinţei până joi după-amiază.

La jumătatea zilei de joi, salariaţii au votat în adunarea generală o încetare a activităţii începând cu ora 11:00 GMT, pentru a obliga Consiliul de administraţie să declare “nefructuoasă” această procedură de alegere şi pentru ca o altă instanţă administrativă a AFP, Consiliul Superior al AFP, să desemneze “doi candidaţi”, pentru a oferi astfel “o alegere reală” administratorilor agenţiei.

Însă aceste cereri au rămas fără rezultat, Consiliul de Administraţie decizând să continue aceeaşi procedură de alegere a unui nou director al agenţiei.

Prioritate pentru video

Într-un comunicat, ministrul Culturii din Franţa, Francoise Nyssen, l-a felicitat pe Fabrice Fries pentru alegerea sa în funcţie şi a spus că proiectul acestuia “conţine ambiţia unei noi etape pentru a răspunde provocării domeniului digital şi dezvoltării internaţionale a AFP”.

Fabrice Fries a fost preşedintele Publicis Consultants până în 2016. Fost director în cadrul grupurilor media Vivendi şi Havas, el şi-a construit cea mai mare parte a carierei lucrând în sectorul privat.

S-a angajat în 2006 la grupul Publicis în calitate de secretar general şi a preluat preşedinţia agenţiei de relaţii publice Publicis Consultants în 2009. După plecarea sa din grup, a revenit la Curtea de Conturi în ianuarie 2017.

Emmanuel Hoog, în vârstă de 55 de ani, fost preşedinte al Institutului Naţional al Audiovizualului (INA) din Franţa din 2001 până în 2010, a fost ales pentru prima dată la conducerea AFP pe 15 aprilie 2010, înlocuindu-l pe Pierre Louette, şi, apoi, a fost reales în 2013.

Deşi a decis în urmă cu câteva săptămâni să încerce să obţină un al treilea mandat de cinci ani la conducerea AFP, Emmanuel Hoog i-a anunţat miercuri pe administratorii şi salariaţii agenţiei, spre stupefacţia generală, că îşi retrage candidatura, afirmând că proiectul lui de management “nu a primit sprijinul necesar şi indispensabil al statului”.

Citește și : Michel Barnier : Un acord în problema frontierei irlandeze este puţin probabil în săptămânile viitoare

În timpul Adunării Generale a salariaţilor, reprezentanţii angajaţilor au deplâns retragerea candidaturii sale, considerând că preşedintele Hoog a făcut ca AFP să intre “într-o situaţie barocă şi stranie”.

De altfel, salariaţii şi-au exprimat îngrijorarea legată de proiectul lui Fabrice Fries, prezentat de acesta miercuri în faţa Consiliului de Administraţie, şi mai ales faţă de propunerea lui “de a deschide dosarul de capitalizare a agenţiei” atunci când planul său de transformare pe care îl propune va fi început să îşi arate roadele, făcând astfel să reapară temerile legate de o privatizare la termen a AFP.

Această propunere “nu este pentru mine o prioritate” şi orice reformă a statutului “va trebui să respecte independenţa editorială, care este principalul activ al AFP”, a asigurat Fabrice Fries într-un mesaj transmis reprezentanţilor angajaţilor agenţiei.

Prioritatea lui este de a accelera şi mai mult dezvoltarea AFP în domeniul producţiei video, cu scopul ca imaginea (foto şi video) să ajungă la 50% din activitatea agenţiei în 2022, faţă de 39% cât reprezintă în prezent aceste activităţi.

Într-un comunicat publicat după alegerea sa în funcţie, liderul sindical l-a avertizat solem pe noul PDG “contra oricărei tentative de modificare a statutului AFP, fapt ce ar pune în pericol independenţa sa editorială, tehnică şi financiară, ca şi misiunea sa de a servi interesului general”.

Înfiinţată în 1835, AFP este prezentă în 151 de ţări şi are peste 2.400 de colaboratori de 80 naţionalităţi diferite, care produc peste 5.000 de articole, 3.000 de fotografii şi 250 de conţinuturi video în fiecare zi.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Mai mult de jumătate dintre statele UE cer un nou sistem care să faciliteze returnarea migranţilor

Mai mult de jumătate dintre statele UE cer un nou sistem care să faciliteze returnarea migranţilor Un număr de 17 state europene au cerut Comisiei...

O moldoveancă de 18 ani, ucisă cu bestialitate de un vecin, la Băcău: Crima a avut loc sub ochii fraților mai mici

O moldoveancă de 18 ani, ucisă cu bestialitate de un vecin, la Băcău: Crima a avut loc sub ochii fraților mai mici O moldoveancă de...

/FOTO/ Un nou record mondial! Cât cântărește cel mai mare pepene verde, cultivat vreodată de un bărbat din SUA

/FOTO/ Un nou record mondial! Cât cântărește cel mai mare pepene verde, cultivat vreodată de un bărbat din SUA A fost înregistrat un nou record...

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți Ajax Amstedam a remizat în deplasare...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.