Facebook a ÎNCHIS un grup pro-Trump, ‘Opriţi furtul’

Publicat:

Facebook a închis joi – invocând conţinut înşelător – un grup care militează în favoarea preşedintelui american Donald Trump, intitulat “Opriţi furtul”, şi care cere “întreruperea numărării” şi “oprirea furtului votului” de către democraţi, relatează France Presse şi dpa, potrivit agerpres.

Grupul “Stop the Steal” ajunsese la aproape 350.000 de membri joi după-amiază înainte ca gigantul reţelelor sociale să intervină.


Citeşte şi: Donald Trump Jr îndeamnă la RĂZBOI TOTAL

“Având în vedere măsurile excepţionale pe care le luăm în această perioadă de tensiuni, am retras grupul ‘Stop the Steal’, care organiza evenimente în lumea reală”, a declarat un purtător de cuvânt al grupului californian.

“Acest grup s-a format în jurul delegitimizării procesului electoral şi am văzut apeluri preocupante la violenţă din partea unor membri ai grupului”, a adăugat purtătorul de cuvânt.

“Nu mai număraţi!”, “Opriţi frauda!”, a scris pe Twitter cu majuscule preşedintele Statelor Unite Donald Trump, repetând în continuare că el a câştigat, în ciuda rezultatelor parţiale care îl arată în spatele rivalului său democrat Joe Biden, notează AFP.

Twitter a acoperit aproape jumătate din postările miliardarului republican începând din noaptea de marţi a alegerilor cu o notificare asupra caracterului “înşelător” al comentariilor.

Facebook şi Twitter au anticipat riscul dezinformării şi apelurile la violenţă dacă rezultatul întârzie să fie cunoscut.

“Este bine să se discute, dar ce să faci concret?”, a declarat una dintre utilizatoarele grupului “Stop the Steal” joi dimineaţă.

Pagina aparţinea unui grup numit “Women for America First” (Femeile pentru America în primul rând).

Citeşte şi: Trump, TRĂDAT de propriul partid! Republicanii americani se delimitează de acuzaţiile de FRAUDĂ în alegeri

Înainte ca pagina să nu mai fie accesibilă, în descrierea sa se putea citi: “Democraţii complotează pentru a-i lipsi pe republicani de votul lor. Depinde de noi, poporul american, să luptăm şi să-i oprim”.

Dezinformarea electorală s-a răspândit rapid online în timp ce ţara aşteaptă rezultatele din câteva state-cheie, decisive.

“Acesta este cel mai intens eveniment de dezinformare online din istoria SUA şi ritmul a ceea ce am găsit doar s-a accelerat din ziua alegerilor”, a notat Alex Stamos, cercetător la Universitatea Stanford care urmăreşte dezinformarea. 

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Se anunță schimbări majore la ziarul Bild şi site-ul american de ştiri Politico

Se anunță schimbări majore la ziarul Bild şi site-ul american de ştiri Politico Gigantul media german Axel Springer, care deţine popularul tabloid german Bild şi...

Fenomenul ireversibil care schimbă harta lumii: În România și Moldova va fi la fel ca în Italia sau Grecia

Fenomenul ireversibil care schimbă harta lumii: În România și Moldova va fi la fel ca în Italia sau Grecia Specialiștii au realizat o nouă hartă...

Ziarul New York Times a identificat cea mai frumoasă carte a secolului 21

Ziarul New York Times a identificat cea mai frumoasă carte a secolului 21 Prietena mea genială, de Elena Ferrante, tradusă în engleză de Ann Goldstein...

‘Despicable Me’, prima franciză animată din istorie care depăşeşte încasări de 5 miliarde de dolari

'Despicable Me', prima franciză animată din istorie care depăşeşte încasări de 5 miliarde de dolari "Despicable Me 4" s-a impus la box office-ul internaţional, câştigând...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.