StiripesurseȘtirile zileiFacebook a ÎNCHIS un grup pro-Trump, 'Opriţi furtul'

Facebook a ÎNCHIS un grup pro-Trump, ‘Opriţi furtul’

Publicat:

Facebook a închis joi – invocând conţinut înşelător – un grup care militează în favoarea preşedintelui american Donald Trump, intitulat “Opriţi furtul”, şi care cere “întreruperea numărării” şi “oprirea furtului votului” de către democraţi, relatează France Presse şi dpa, potrivit agerpres.

Grupul “Stop the Steal” ajunsese la aproape 350.000 de membri joi după-amiază înainte ca gigantul reţelelor sociale să intervină.

Citeşte şi: Donald Trump Jr îndeamnă la RĂZBOI TOTAL

“Având în vedere măsurile excepţionale pe care le luăm în această perioadă de tensiuni, am retras grupul ‘Stop the Steal’, care organiza evenimente în lumea reală”, a declarat un purtător de cuvânt al grupului californian.

“Acest grup s-a format în jurul delegitimizării procesului electoral şi am văzut apeluri preocupante la violenţă din partea unor membri ai grupului”, a adăugat purtătorul de cuvânt.


“Nu mai număraţi!”, “Opriţi frauda!”, a scris pe Twitter cu majuscule preşedintele Statelor Unite Donald Trump, repetând în continuare că el a câştigat, în ciuda rezultatelor parţiale care îl arată în spatele rivalului său democrat Joe Biden, notează AFP.

Twitter a acoperit aproape jumătate din postările miliardarului republican începând din noaptea de marţi a alegerilor cu o notificare asupra caracterului “înşelător” al comentariilor.

Facebook şi Twitter au anticipat riscul dezinformării şi apelurile la violenţă dacă rezultatul întârzie să fie cunoscut.

“Este bine să se discute, dar ce să faci concret?”, a declarat una dintre utilizatoarele grupului “Stop the Steal” joi dimineaţă.

Pagina aparţinea unui grup numit “Women for America First” (Femeile pentru America în primul rând).

Citeşte şi: Trump, TRĂDAT de propriul partid! Republicanii americani se delimitează de acuzaţiile de FRAUDĂ în alegeri

Înainte ca pagina să nu mai fie accesibilă, în descrierea sa se putea citi: “Democraţii complotează pentru a-i lipsi pe republicani de votul lor. Depinde de noi, poporul american, să luptăm şi să-i oprim”.

Dezinformarea electorală s-a răspândit rapid online în timp ce ţara aşteaptă rezultatele din câteva state-cheie, decisive.

“Acesta este cel mai intens eveniment de dezinformare online din istoria SUA şi ritmul a ceea ce am găsit doar s-a accelerat din ziua alegerilor”, a notat Alex Stamos, cercetător la Universitatea Stanford care urmăreşte dezinformarea. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Cod Galben de viituri pe râurile mici din sudul Moldovei

Autoritatea de Meteorologie și Monitoring de Mediu (AMM) a emis Cod Galben de scurgeri importante pe versanți, torenți și pâraie pentru astăzi, 22 iulie. Meteorologii...

VIDEO Guvernul Tofan se întrunește în prima ședință

Cabinetul de miniștri, în frunte cu Vasile Tofan, are astăzi prima ședință. Pe agendă se află mai multe proiecte. Astfel, noul Guvern va examina proiectul...

CNA prezintă dovezile din dosarul licitaţiilor trucate

Centrul Național Anticorupție prezintă probe în cazul perchezițiilor desfășurate în mai multe localități din R. Moldova într-un dosar penal pornit pentru abuz de serviciu...

Un moldovean a încercat să se sinucidă în Italia

Un cetățean al Republicii Moldova a fost salvat de polițiști în orașul Cesena din Italia, în timp ce ar fi încercat să-și ia viața....

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.