StiripesurseȘtirile zileiFacebook și Twitter AU ÎNCHIS conturile lui Trump

Facebook și Twitter AU ÎNCHIS conturile lui Trump

Publicat:

După Twitter, reţeaua de socializare Facebook a suspendat la rândul său temporar miercuri contul lui Donald Trump, la finalul unei zile de violenţe în Capitoliu, pe care susţinătorii preşedintelui în exerciţiu l-au luat cu asalt în încercarea de a împiedica certificarea victoriei lui Joe Biden în alegeri, relatează AFP, potrivit agerpres.

“Am identificat două încălcări ale regulilor noastre pe pagina preşedintelui Donald Trump care duc la o suspendare de 24 de ore, ceea ce înseamnă că el pierde capacitatea de a posta pe platformă în această perioadă”, a explicat pe Twitter echipa de comunicare a companiei californiene.

Citește și: Femeia care a murit în incidentele din Congresul american a fost ÎMPUȘCATĂ de polițiști

Facebook eliminase deja un video în care republicanul făcea apel la manifestanţi “să se întoarcă acasă”, dar în care declara de asemenea, fără probe, că alegerile au fost fraudate.

Anterior, şi Twitter a eliminat înregistrarea video a lui Trump, alături de alte două postări, şi a anunţat că suspendă pentru 12 ore contul preşedintelui în exerciţiu, ameninţând cu eliminarea permanentă în cazul unor noi încălcări ale regulilor sale.


Citește și: Reacții internaționale la evenimentele bulversante din SUA

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Cum afectează scumpirile și inegalitățile economice sănătatea mintală. Avertismentul cercetătorilor

Un nou studiu sugerează că probleme precum anxietatea, stresul și epuizarea nu sunt doar rezultatul alegerilor individuale sau al stilului de viață, ci și...

De ce simțim durerea diferit? Cum s-a schimbat în mii de ani modul în care oamenii înțeleg suferința

Durerea este una dintre puținele experiențe pe care le împărtășesc toți oamenii, indiferent de vârstă, cultură sau locul în care trăiesc. Totuși, felul în...

Cum faci sport în siguranță pe caniculă. Recomandările specialiștilor pentru zilele calde

Temperaturile ridicate pot face mișcarea mai dificilă și periculoasă, însă specialiștii spun că activitatea fizică poate fi făcută în siguranță dacă este adaptată condițiilor...

Ce să pui în coșul de cumpărături pentru un creier mai ager

Un studiu recent constată că un program structurat, care combină exercițiile fizice regulate cu o dietă benefică pentru creier, poate contribui la îmbunătățirea memoriei...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.