faMinistrul educaţiei ucrainean ce concesii pentru elevii maghiari din Transcarpatia, dar nu şi pentru cei români (presă)

Publicat:

Ministrul educaţiei ucrainean, Lilia Grinevici, a declarat că, în acest an, pragul de trecere a testelor la limba ucraineană pentru absolvenţii şcolilor cu predare în limba maghiară va fi redus cu câteva puncte, dar ministrul educaţiei a uitat de absolvenţii şcolilor româneşti pentru care studierea limbii ucrainene este un proces la fel de dificil ca şi pentru copiii maghiari, relatează luni portalul etnicilor români din Cernăuţi Bukpress, potrivit Agerpres.

Ea a făcut o declaraţie în acest sens după o vizită efectuată în 28 martie în Transcarpatia, dar de atunci nu a făcut nicio referire publică la aceeaşi concesie şi pentru elevii români.


Citește și : Pierre Moscovici este de părere că Marea Britanie nu va părăsi UE fără un acord pe 12 aprilie

Într-o declaraţie publică, deputatul etnic român din Rada Supremă (parlamentul ucrainean), Grigore Timiş, i-a atras atenţia ministrului educaţiei că selectivitatea în educaţie în raport cu minorităţile naţionale provoacă un val de neîncredere în societate, ceea ce este inadmisibil pentru o ţară orientată spre valori europene.

El s-a arătat de acord cu propunerea Liliei Grinevici privind reducerea pragului de admitere pentru absolvenţii şcolilor minoritare şi că aceasta nu este o noutate pentru ţările cu o societate multinaţională şi o democraţie stabilă.

‘Dacă aspirăm la un stat cu un nivel înalt al culturii politice în ceea ce priveşte interesele minorităţilor naţionale şi dorim să rezolvăm cât mai eficient aceste probleme, nu avem dreptul să oferim doar unei minorităţi naţionale nişte drepturi, care conform legii ar trebui să fie asigurate pentru toţi’, a subliniat Grigore Timiş.

‘Modelul de protecţie a minorităţilor naţionale ar trebui să se bazeze pe prioritatea normelor legale şi, în primul rând, pe principiul nediscriminării’, a adăugat deputatul. În consecinţă, deputatul Grigore Timiş a trimis o scrisoare ministrului educaţiei, Lilia Grinevici, în care a cerut să se ofere preferinţe nu doar absolvenţilor maghiari, ci şi elevilor din şcolile cu predare în limba română din regiunile Cernăuţi şi Transcarpatia.

La 5 septembrie 2017, Rada Supremă a Ucrainei a adoptat o nouă Lege a educaţiei care prevede o serie de restricţii pentru minorităţile naţionale. Conform articolului 7 din noua lege, ‘limba de studii în instituţiile de învăţământ este limba de stat’, iar în şcolile cu predare în limbile minorităţilor naţionale se prevede limitarea treptată a utilizării limbilor respective în procesul educaţional. Aceasta a provocat un val de indignare în rândul statelor vecine Ucrainei. În semn de protest, Ungaria a început să blocheze toate iniţiativele Kievului de integrare în structurile Uniunii Europene şi NATO, notează Bukpress.

Citește și : Federica Mogherini face apel la încheierea unui armistițiu umanitar în Libia

În acest context, portalul citat aminteşte că, recent, ministrul educaţiei naţionale din România, Ecaterina Andronescu, s-a întâlnit cu ambasadorul Ucrainei în România, Oleksandr Bankov, cu care a discutat despre diverse probleme legate de învăţământul în limba maternă pentru etnicii ucraineni din România şi etnicii români din Ucraina. Identificarea unor soluţii concrete pentru finalizarea negocierilor protocolului de colaborare bilaterală în domeniul educaţiei şi menţinerea învăţământului în limba maternă pentru românii din Ucraina s-au numărat printre temele discutate. Demnitarul român şi-a exprimat disponibilitatea pentru organizarea unei întâlniri cu omologul ucrainean, Lilia Grinevici, în vederea identificării unor soluţii concrete pentru finalizarea negocierilor protocolului de colaborare bilaterală în domeniul educaţiei şi menţinerea învăţământului în limba maternă pentru românii din Ucraina.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Mai mult de jumătate dintre statele UE cer un nou sistem care să faciliteze returnarea migranţilor

Mai mult de jumătate dintre statele UE cer un nou sistem care să faciliteze returnarea migranţilor Un număr de 17 state europene au cerut Comisiei...

O moldoveancă de 18 ani, ucisă cu bestialitate de un vecin, la Băcău: Crima a avut loc sub ochii fraților mai mici

O moldoveancă de 18 ani, ucisă cu bestialitate de un vecin, la Băcău: Crima a avut loc sub ochii fraților mai mici O moldoveancă de...

/FOTO/ Un nou record mondial! Cât cântărește cel mai mare pepene verde, cultivat vreodată de un bărbat din SUA

/FOTO/ Un nou record mondial! Cât cântărește cel mai mare pepene verde, cultivat vreodată de un bărbat din SUA A fost înregistrat un nou record...

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți Ajax Amstedam a remizat în deplasare...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.