StiripesurseȘtirile zileiFĂRĂ paşapoarte sanitare în locurile publice din Mexic

FĂRĂ paşapoarte sanitare în locurile publice din Mexic

Publicat:

Preşedintele mexican, Andres Manuel Lopez Obrador, a exclus luni recurgerea la un paşaport sanitar pentru a merge în locurile publice în pofida pandemiei de COVID-19, notează AFP, potrivit agerpres.

Cerinţa unui astfel de certificat a provocat proteste în unele ţări europene chiar de la introducerea sa.

Citeşte şi: Liderul republicanilor din Senatul american s-a infectat cu Covid deşi este vaccinat

“În cazul Mexicului, nu vom cere acest tip de certificat, este foarte clar, dar în schimb ne vom asigura că nu există contaminare”, a declarat şeful statului în cursul obişnuitei conferinţe de presă matinale, la Puerto Vallarta, în vestul Mexicului.

Sâmbătă, mai mult de 200.000 de persoane au manifestat în peste o sută de oraşe din Franţa împotriva paşaportului sanitar, o măsură introdusă de guvernul francez pentru a limita accesul la activităţile culturale şi sociale numai persoanelor care s-au vaccinat ori au un test negativ la COVID-19 efectuat recent.


Restricţiile sanitare au declanşat proteste duminică şi în Germania, unde sute de oameni au ieşit pe străzile Berlinului.

Liderul de stânga a subliniat că, în pofida creşterii recente a contaminărilor, care face parte din al treilea val de cazuri de COVID-19 lovind Mexicul, numărul deceselor s-a diminuat datorită progreselor în vaccinare.

“Cel mai bun lucru de făcut este să vă vaccinaţi”, a declarat Andres Manuel Lopez Obrador, adăugând însă că guvernele statelor mexicane au puterea de a stabili propriile măsuri preventive.

Citeşte şi: POTOP în India! Cel puţin şapte oameni au murit

În Mexic, cu o populaţie de 126 de milioane de locuitori, aproximativ 47,4 milioane de persoane s-au vaccinat, dintre care 25,7 milioane au deja o schemă completă de vaccinare (una sau două doze, în funcţie de vaccin).

Aceasta ţară din America Latină este a patra cea mai afectată din lume de pandemia de COVID-19, cu 2,85 milioane de cazuri confirmate şi 241.034 de decese, potrivit datelor oficiale. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Tofan vrea ca prima vizită oficială în calitate de premier să fie în România

Premierul Vasile Tofan a declarat că și-ar dori ca prima sa vizită oficială în calitate de șef al Executivului să fie în România, însă...

CNA face percheziţii de amploare într-o schemă de trucare a licitațiilor

Ofițerii Centrului Național Anticorupție desfășoară circa 30 de percheziții în mai multe localități într-un dosar de abuz de serviciu și obținere frauduloasă a mijloacelor...

Dumitru Ciorici este noul purtător de cuvânt al Guvernului

Jurnalistul Dumitru Ciorici va ocupa funcția de purtător de cuvânt al Guvernului Republicii Moldova. Anunțul a fost făcut de premierul Vasile Tofan într-o postare...

Vreme mai rece și ploi puternice în unele zone

Meteorologii prognozează ploi, inclusiv puternice, în unele zone ale țării. Maximele termice vor varia între +18 și +21 de grade, iar cele minime între...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.