StiripesurseȘtirile zileiFavor pentru Prima Doamnă. Părinţii Melaniei Trump au primit rezidenţă americană

Favor pentru Prima Doamnă. Părinţii Melaniei Trump au primit rezidenţă americană

Publicat:

Părinţii sloveni ai Melaniei Trump au devenit rezidenţi permanenţi în Statele Unite, a anunţat avocatul lor, ridicând întrebări cu privire la faptul dacă nu cumva au beneficiat de un program de reîntregire familială căruia Donald Trump vrea să-i pună capăt, scrie AFP, potrivit news.ro.

”Pot să confirm că părinţii doamnei Trump sunt amândoi în mod legal în Statele Unite, cu statutul de rezidenţi permanenţi”, a anunţat miercuri, într-un comunicat, Michael Wildes.

Citeşte şi: Ploile torenţiale au provocat URGIA. 11 oameni au fost înghiţiţi de alunecările de pământ

”Familia, care nu face parte din administraţie, a cerut ca viaţa sa privată să fie respectată şi nu va face vreo declaraţie pe această temă”, a adăugat el.

Acest anunţ cu privire a statutul lui Viktor şi al lui Amalija Knavs, dezvăluit de Washington Post (WP), a provocat speculaţii intense, în măsura în care ei par că au beneficiat de un sistem arătat cu degetul de Donald Trump, cunoscut sub numele de ”migraţi în lanţ”.


Această expresie, dragă conservatorilor antiimigraţie, îi desemnează pe imigranţii legali care reuşesc să vină în Statele Unite cu ajutorul membrilor familiilor lor care au imigrat înaintea lor – fraţi, surori sau copii.

”Aproape toate familiile americane au o legătură cu programul de imigraţie pe care Trump vrea să-l desfiinţeze, inclusiv familia sa”, a reacţionat alesul democrat Luis Gutierrez.

Citeşte şi: Fostul preşedinte bolivian este judecat în Florida

Problema imigraţiei se află în prezent în centrul unei înfruntări dure în Congres între democraţi şi republicani.

Ales cu un mesaj extrem de ferm pe această temă, Trump a transmis semnale contradictorii în ultimele luni, arătându-se deschis faţă de o posibilă regularizare a situaţiei în care se află sute de mii de imigranţi clandestini care au sosit în Statele Unite pe când erau tineri.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Pescarii au liber la peşte pe malurile Nistrului

Perioada de prohibiție instituită pentru protejarea resurselor biologice acvatice s-a încheiat, iar pescuitul recreativ și sportiv este din nou permis în sectoarele unde restricțiile...

Reţelele sociale şi platformele video depăşesc media tradiţionale (studiu)

Pentru prima dată, reţelele sociale şi platformele video sunt utilizate mai mult pentru informare la nivel mondial comparativ cu media tradiţionale, conform unui raport...

România şi Republica Moldova l-au comemorat pe Mihai Eminescu la Viena

România şi Republica Moldova au adus un omagiu poetului naţional Mihai Eminescu la Viena, la împlinirea a 137 de ani de la trecerea sa...

Descendenții familiilor deportate pot solicita restituirea averilor confiscate

Descendenții familiilor deportate pot solicita restituirea averilor confiscate, însă procesul rămâne unul complicat din punct de vedere legislativ. Declarația a fost făcută de vicepreședinta...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.