Atenție! Fermierii care cresc bovine, ovine și caprine pentru lapte, carne sau activități mixte mai au timp până pe 4 aprilie să aplice la cel de-al treilea apel de granturi lansat în cadrul proiectului AGGRI.
Citește și: Un fost deputat cere Consiliului Concurenței să verifice situația pe piața cărnii de porc
Granturile pot ajunge până la 1 milion USD, acoperind maximum 50% din valoarea investiției eligibile, fiind dedicate dezvoltării și modernizării sectorului zootehnic.
Este vorba despre construcția sau reabilitarea fermelor, utilaje și echipamente moderne, sisteme de alimentare cu apă și energie și alte proiecte.
Pentru a beneficia de granturi, solicitanții trebuie să îndeplinească câteva condiții. Să fie fermieri individuali sau grupuri de producători, înregistrați și activi pe teritoriul Republicii Moldova, cu excepția municipiilor Chișinău și Bălți. Să fie deținători legali ai bunurilor implicate în investiție. Să prezinte un plan de afaceri viabil pe o perioadă de 5 ani. Să demonstreze existența unei cofinanțări de minimum 50% din valoarea investiției eligibile, prin resurse proprii, credite bancare sau alte surse.
Documentele necesare și criteriile complete de eligibilitate sunt disponibile în Manualul de alocare a granturilor, care poate fi consultat pe site-ul oficial al Agenției de Intervenție și Plăți pentru Agricultură (AIPA) sau la sediile direcțiilor teritoriale.
Dosarele pot fi depuse la oficiile teritoriale ale AIPA, corespunzător regiunii în care fermierul își desfășoară activitatea.












