StiripesurseEconomieFermierii cer modificări urgente din cauza întârzierii rambursării a TVA

Fermierii cer modificări urgente din cauza întârzierii rambursării a TVA

Publicat:

La începutul lunii martie 2026, Guvernul și unii deputați au anunțat lansarea unui mecanism simplificat de rambursare a TVA acumulat în cont. Măsura avea drept scop diminuarea impactului scumpirilor recente, prin returnarea mai rapidă a sumelor de TVA, în condițiile în care mulți fermieri nu mai au vânzări de producție agricolă, dar continuă să suporte costuri ridicate la inputuri, care s-au scumpit semnificativ. Pentru implementarea acestui mecanism, autoritățile au anunțat alocarea a 200 mln lei.

Potrivit fermierilor, din cauza unor neclarități în aplicarea actului legislativ și a interpretărilor Serviciului Fiscal de Stat, mecanismul nu a devenit funcțional nici în martie, nici în aprilie, ceea ce a agravat situația financiară a majorității producătorilor agricoli, potrivit agrobook.

Vezi și: Moldova nu își poate asigura independența alimentară

În acest context, la 30 aprilie 2026, Parlamentul a adoptat de urgență un nou amendament la Legea privind programul de rambursare a TVA pentru producătorii agricoli. Acesta prevede posibilitatea rambursării a 40 % din TVA acumulat, dar nu mai mult decât plafonul stabilit prin Ordinul Ministrului Finanțelor.

Asociația „Forța Fermierilor” menționează că, în condițiile întârzierii implementării mecanismului și ale decapitalizării accentuate a fermierilor din sectorul cerealier și oleaginos, este necesară ajustarea plafonului de rambursare. După o analiză rapidă a situației financiare a mai multor membri, organizația solicită stabilirea unui plafon lunar de rambursare a TVA de 500000 lei.


Citește și: Cresc cheltuielile pentru apărare

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Se extind restricțiile pentru fumători

Republica Moldova înăsprește legislația privind fumatul și utilizarea produselor cu nicotină, începând cu 24 iunie. Citește și: Val de reacții contradictorii după căsătorie înscenată între...

Ploile din ultima perioadă au crescut riscul contaminării apei din fântâni și izvoare

Ploile torențiale din ultimele săptămâni au inundat terenuri agricole şi gospodării și au crescut riscul contaminării apei din fântâni și izvoare. Citește și: Val de...

AIPA a autorizat spre plată 19,26 milioane de lei

În perioada 15 - 19 iunie 2026, Agenția de Intervenție și Plăți pentru Agricultură (AIPA) a autorizat spre plată 19,26 mil. lei din Fondul...

MEC extinde cooperarea cu JRC al Comisiei Europene în domeniul cercetării

Ministerul Educației și Cercetării (MEC) al Republicii Moldova va extinde cooperarea cu Centrul Comun de Cercetare (JRC) al Comisiei Europene în domeniul cercetării și...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.