StiripesurseCultură și MediaDiverseFerrari amână cel puțin până în 2028 al doilea EV al...

Ferrari amână cel puțin până în 2028 al doilea EV al său, din cauza cererii slabe pentru bolizi electrici

Publicat:

Producătorul auto italian Ferrari va amâna cel puțin până în 2028 planurile pentru al doilea vehicul complet electric (EV), prevăzute inițial în 2026, din cauza cererii reduse pentru modele EV de lux de înaltă performanță, au declarat pentru Reuters surse care au dorit să-și păstreze anonimatul.

Celebră pentru motoarele zgomotoase pe benzină, Ferrari a vândut și modele hibride din 2019, iar primul său model EV ar urma să fie prezentat anul acesta în octombrie, într-un proces în trei etape, culminând cu premiera mondială în primăvara lui 2026. Primele livrări către clienți sunt așteptate în octombrie 2026, potrivit stiripesurse.

Citește și: Siegfried Mureșan: Rusia va încerca din nou să influențeze alegerile parlamentare din R. Moldova

Pe lângă lipsa zgomotului care se observă la o mașină sport electrică, producătorii auto sunt afectați de faptul că bateriile pentru vehiculele electrice sunt prea grele și nu au puterea pe care o dau motoarele pe bază de combustibili fosili.

Planurile interne ale Ferrari prevedeau un al doilea model EV până la finalul lui 2026. Dar acum nu este așteptat până în 2028, susțin sursele, pe fondul cererii aproape inexistente pentru mașini sport electrice.


Piața vehiculelor electrice de lux
Interesul scăzut de pe piață va da timp Ferrari să dezvolte în cadrul companiei tehnologia pentru al doilea vehicul complet electric, deși cererea slabă rămâne principalul motiv al amânării, au precizat sursele.

Reprezentanții Ferrari nu au dorit să facă comentarii.

Și alți producători de mașini sport și-au amânat sau redus ambițiile electrice, din cauza interesului scăzut al consumatorilor.

În decembrie, Lamborghini, o divizie a Volkswagen și rivalul italian al Ferrari, anunța că va lansa primul său model electric în 2029, în loc de 2028, iar grupul german Porsche și-a redus planurile privind EV, pe fondul vânzărilor reduse ale SUV-ului electric Macan și ale modelului Taycan.

În acest an, Maserati, marca de lux a Stellantis, a anulat planurile pentru o versiune electrică a mașinii sale sport MC20.

Citește și: Expert: Finalizarea liniei electrice Vulcănești–Chișinău va permite Republicii Moldova să elimine dependența de Centrala de la Cuciurgan

Planurile pentru al doilea vehicul electric Ferrari au fost amânate de două ori de compania cu sediul în Maranello, Italia. Inițial a existat o amânare de un an, dar acum modelul va fi lansat în 2028 cel mai devreme, susțin alte surse, transmite Agerpres.

Primul model electric al Ferrari, al cărui co-designer este Jony Ive (fost director la Apple), va costa peste 500.000 dolari, anunțase anul trecut Reuters.

Anul trecut, Ferrari a realizat un profit net de 1,53 miliarde euro și venituri de 6,7 miliarde euro, în creștere cu 21%, respectiv 12% comparativ cu 2023.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

România, pe ultimul loc în UE la numărul angajaților din cultură

În timp ce aproape 9 milioane de europeni lucrează în domenii precum arta, muzica, teatrul sau patrimoniul cultural, România rămâne mult sub media europeană,...

O destinație preferată de turiști europeni, afectată de o problemă care îngrijorează autoritățile

O destinație de vacanță preferată de milioane de turiști europeni este vizată de avertismente privind calitatea apei de pe unele plaje. Specialiștii atrag atenția...

JD Vance a devenit tată pentru a patra oară

Vicepreședintele Statelor Unite, JD Vance, și soția sa, Usha Vance, au anunțat duminică nașterea celui de-al patrulea copil al familiei. Băiețelul, care a primit numele...

Persoanele care trăiesc în zone cu trafic intens ar putea avea un risc mai mare de Parkinson

Expunerea pe termen lung la zgomotul traficului rutier a fost asociată cu un risc mai ridicat de a dezvolta boala Parkinson, probabil din cauza...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.